Found 1296 Results for: intrarea în țara promisă

  • Iacób a zis: „Dumnezeule al tatălui meu Abrahám şi Dumnezeule al tatălui meu Isáac, Doamne, care mi-ai zis: «Întoarce-te în ţara ta şi la rudele tale şi eu îţi voi face bine!»! (Cartea Genezei 32, 10)

  • Iacób a ajuns cu bine în cetatea Síhem, care este în ţara Canaán, când a venit din Padán-Arám şi și-a fixat tabăra în faţa cetăţii. (Cartea Genezei 33, 18)

  • Locuiţi cu noi; ţara este înaintea voastră; aşezaţi-vă, faceţi negoţ şi dobândiţi proprietăţi în ea!”. (Cartea Genezei 34, 10)

  • „Oamenii aceştia sunt paşnici cu noi; să se aşeze în ţară şi să facă negoţ în ea; iată, ţara este largă înaintea lor! Noi le vom lua pe fiicele lor de soţii şi pe fiicele noaste le vom da lor. (Cartea Genezei 34, 21)

  • Atunci, Iacób le-a zis lui Simeón şi lui Lévi: „Voi m-ați tulburat făcându-mă urât de cei care locuiau în țară, de canaaneéni şi de ferezéi. Eu am oameni puţini la număr; ei se vor aduna împotriva mea, mă vor lovi şi voi fi nimicit eu şi casa mea”. (Cartea Genezei 34, 30)

  • Iacób a ajuns la Luz, adică la Bétel, care se află în ţara Canaán; [au sosit] el şi tot poporul care era cu el. (Cartea Genezei 35, 6)

  • Ţara pe care le-am dat-o lui Abrahám şi lui Isáac ţi-o voi da ţie: şi descendenței tale de după tine îi voi da ţara”. (Cartea Genezei 35, 12)

  • şi Oholibáma i-a născut pe Ieúş, Ialám şi Córe. Aceştia sunt fiii lui Esáu care i s-au născut în ţara Canaánului. (Cartea Genezei 36, 5)

  • Esáu şi-a luat soţiile, fiii şi fiicele, toate sufletele din casa lui, turmele, toate animalele şi toată agoniseala pe care o adunase în ţara Canaán şi a plecat din fața lui Iacób, fratele său, într-o [altă] ţară. (Cartea Genezei 36, 6)

  • căpetenia Córe, căpetenia Gaetám, căpetenia Amaléc. Acestea sunt căpeteniile lui Elifáz în ţara Edóm. Aceştia sunt fiii Adei. (Cartea Genezei 36, 16)

  • Aceştia sunt fiii lui Reuél, fiul lui Esáu: căpetenia Nahát, căpetenia Zérah, căpetenia Şamá, căpetenia Mizá. Acestea sunt căpeteniile lui Reuél în ţara Edóm. Aceştia sunt fiii lui Basemát, soţia lui Esáu. (Cartea Genezei 36, 17)

  • Dişón, Éţer şi Dişán. Acestea sunt căpeteniile horeilor, fiii lui Seír, în ţara Edóm. (Cartea Genezei 36, 21)


“Onde não há obediência, não há virtude. Onde não há virtude, não há bem, não há amor; e onde não há amor, não há Deus; e sem Deus não se chega ao Paraíso. Tudo isso é como uma escada: se faltar um degrau, caímos”. São Padre Pio de Pietrelcina