Found 90 Results for: inimile
Voi sunteţi scrisoarea noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 3, 2)
Însă până astăzi, ori de câte ori este citit Moise, rămâne un văl pe inimile lor. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 3, 15)
Într-adevăr, Dumnezeu, care a zis: „Să strălucească lumina din întuneric!”, el însuşi a strălucit în inimile noastre pentru luminarea cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 4, 6)
Plătiţi-ne şi voi acelaşi preţ – vă spun ca unor copii – lărgiţi-vă inimile! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 6, 13)
Nu spun aceasta ca să vă condamn: v-am spus de mai înainte că sunteţi în inimile noastre ca să murim împreună şi ca să trăim împreună. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 7, 3)
Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu l-a trimis pe Duhul Fiului său în inimile noastre, care strigă: „Abbá, Tată!”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 6)
aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 17)
Vorbind între voi în psalmi, imnuri şi cântări sfinte, cântând şi intonând psalmi în inimile voastre pentru Domnul! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 5, 19)
pe care l-am trimis la voi tocmai pentru aceasta, ca să aflaţi veşti despre noi și ca să vă încurajeze inimile. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 6, 22)
Iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi gândurile voastre în Cristos Isus. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 4, 7)
pentru ca inimile lor să fie mângâiate şi, unite în iubire, să ajungă la toată bogăţia plinătăţii înţelegerii, ca să cunoască misterul lui Dumnezeu: Cristos, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 2, 2)
Să domnească în inimile voastre pacea lui Cristos la care aţi fost chemaţi ca să fiţi un singur trup şi fiţi recunoscători! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 3, 15)