1. Copii, ascultaţi de părinţii voştri, în Domnul, căci aşa este drept!

2. „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta – aceasta este cea dintâi poruncă, [însoţită] de o promisiune –

3. ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult timp pe pământ!”.

4. Iar voi, părinţilor, să nu-i provocaţi pe copiii voştri la mânie, ci creşteţi-i în disciplina şi învăţătura Domnului!

5. Servitorilor, ascultaţi de stăpânii voştri după trup cu teamă şi respect în sinceritatea inimii voastre, ca de Cristos,

6. nu dintr-o supunere de ochii lumii, precum cei care caută să placă oamenilor, ci ca slujitori ai lui Cristos care împlinesc voinţa lui Dumnezeu din suflet!

7. Slujiţi cu voie bună ca Domnului, şi nu oamenilor,

8. ştiind că fiecare, fie sclav, fie om liber, va primi răsplata de la Domnul pentru binele pe care îl face!

9. Iar voi, stăpânilor, faceţi la fel faţă de ei, lăsând la o parte ameninţarea, ştiind că Domnul, şi al lor, şi al vostru, este în ceruri şi la el nu este părtinire!

10. În rest, întăriţi-vă în Domnul şi în faţa puterii lui!

11. Îmbrăcaţi-vă cu armura lui Dumnezeu ca să puteţi sta în picioare în faţa înşelătoriilor diavolului,

12. căci noi nu avem o luptă împotriva sângelui şi trupului, ci împotriva conducătorilor, împotriva autorităţilor, împotriva puterilor acestei lumi a întunericului, împotriva duhurilor răului care sunt în înălţimi!

13. De aceea, luaţi armura lui Dumnezeu ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi după ce veţi fi învins toate, rămâneţi [în picioare]!

14. Aşadar, staţi drepţi, încinşi la coapse cu adevărul şi îmbrăcaţi cu platoşa dreptăţii,

15. având încălţăminte în picioare, fiind gata pentru evanghelia păcii!

16. Să ţineţi întotdeauna scutul credinţei cu care veţi putea stinge săgeţile aprinse ale Celui Rău!

17. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia duhului care este cuvântul lui Dumnezeu!

18. Faceţi orice fel de rugăciuni şi cereri în Duh în orice timp! Pentru aceasta fiţi vigilenţi şi statornici în rugăciune pentru toţi sfinţii

19. şi pentru mine, ca să mi se dea cuvântul care să-mi deschidă gura, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală misterul evangheliei

20. pentru care am fost trimis în lanţuri, ca să am curajul să vorbesc aşa cum trebuie!

21. Ca să aflaţi apoi şi voi veşti despre mine şi ce fac, vă va face cunoscut despre toate Tihíc, fratele iubit şi slujitorul credincios în Domnul

22. pe care l-am trimis la voi tocmai pentru aceasta, ca să aflaţi veşti despre noi și ca să vă încurajeze inimile.

23. Pace, fraţilor, şi iubire cu credinţă de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul Isus Cristos!

24. Harul să fie cu toţi cei care îl iubesc pe Domnul nostru Isus Cristos cu o [iubire] nepieritoare!





“Todas as graças que pedimos no nome de Jesus são concedidas pelo Pai eterno.” São Padre Pio de Pietrelcina