Found 80 Results for: bucuria

  • El va fi pentru tine bucuria vieţii şi va fi sprijinul bătrâneţilor tale; căci l-a născut nora ta care te iubeşte şi care este mai bună pentru tine decât şapte fii”. (Cartea lui Rut 4, 15)

  • M-a scos la loc larg, m-a mântuit pentru că şi-a găsit bucuria în mine. (Cartea a doua a lui Samuél 22, 20)

  • Căci nu este astfel casa mea cu Dumnezeu? El a încheiat o alianţă veşnică cu mine, bine rânduită în toate şi statornică. Oare nu va face să răsară toată mântuirea şi bucuria mea? (Cartea a doua a lui Samuél 23, 5)

  • Strălucirea şi măreţia sunt înaintea feţei sale, tăria şi bucuria sunt în lăcaşul său. (Cartea întâi a Cronicilor 16, 27)

  • Ei le-au zis: „Mergeţi şi mâncaţi mâncăruri grase şi beţi vinuri dulci; trimiteţi porţii celor care nu şi-au pregătit [nimic] pentru că este sfântă ziua [aceasta] pentru Domnul nostru. Nu fiţi trişti, pentru că bucuria Domnului este forţa voastră!”. (Cartea lui Nehemía 8, 10)

  • În ziua aceea au adus multe jertfe şi a fost mare bucurie, căci Dumnezeu dăduse bucurie mare. Se bucurau şi femeile şi copiii, iar bucuria din Ierusalím s-a auzit până departe. (Cartea lui Nehemía 12, 43)

  • Tobía a plecat de la Raguél sănătos, bucurându-se şi binecuvântându-l pe Domnul cerului şi al pământului, regele a toate, pentru că i-a călăuzit drumul. Şi i-a spus [lui Raguél]: „Să am bucuria să vă cinstesc în toate zilele vieţii voastre!”. (Cartea lui Tobía 10, 14)

  • Lumină strălucitoare va lumina până la toate marginile pământului. Popoare multe vor veni la tine din depărtare şi locuitori de la toate capetele pământului, la numele tău cel sfânt, aducând în mâini daruri pentru regele cerului. Generaţie după generaţie îşi va găsi în tine bucuria şi numele [cetăţii] alese va fi în generaţiile din veacuri. (Cartea lui Tobía 13, 13)

  • Fericiţi toţi oamenii care se vor întrista pentru tine din cauza tuturor loviturilor tale! Căci se vor bucura de tine şi vor vedea toată bucuria ta în veac. Suflete al meu, binecuvântează-l pe Domnul, regele cel mare! (Cartea lui Tobía 13, 16)

  • Au învăluit altarul cu sac şi au strigat către Dumnezeul lui Israél împreună, cu insistenţă, ca să nu dea copiii lor să fie nimiciţi, femeile lor să fie răpite, cetăţile moştenirii lor să fie distruse şi cele sfinte ale lor să fie profanate şi să devină bucuria răutăcioasă a popoarelor. (Cartea Iudítei 4, 12)

  • Aceasta este bucuria căii sale; alţii vor răsări din ţărână. (Cartea lui Iob 8, 19)

  • Atunci îţi vei găsi bucuria în Cel Atotputernic şi-ţi vei ridica faţa către Dumnezeu. (Cartea lui Iob 22, 26)


“Mantenha-se sempre muito unido à Igreja Católica, pois somente ela pode lhe dar a verdadeira paz, porque somente ela possui Jesus Sacramentado que é o verdadeiro príncipe da paz.” São Padre Pio de Pietrelcina