Found 771 Results for: Uși
El s-a dat pe sine însuşi pentru noi ca să ne răscumpere de orice nelegiuire şi să cureţe pentru sine un popor numai al său, plin de zel pentru fapte bune. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 2, 14)
Aminteşte-le să fie supuşi conducătorilor şi autorităţilor, să-i asculte şi să fie gata pentru orice faptă bună! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 1)
De fapt, şi cel care sfinţeşte, şi cei sfinţiţi, toţi au aceeaşi origine. De aceea nu se ruşinează să-i numească fraţi (Scrisoarea către Evrei 2, 11)
şi să-i elibereze pe aceia care, de frica morţii, toată viaţa lor erau reduşi la sclavie. (Scrisoarea către Evrei 2, 15)
Aşadar, prin faptul că el însuşi a îndurat încercarea, poate să vină în ajutorul celor care sunt încercaţi. (Scrisoarea către Evrei 2, 18)
şi care totuşi au căzut, să se reînnoiască prin convertire, de vreme ce îl răstignesc în ei înşişi pe Fiul lui Dumnezeu şi îl expun batjocurii. (Scrisoarea către Evrei 6, 6)
el nu are nevoie, ca marii preoţi, să aducă jertfă în fiecare zi, mai întâi pentru păcatele proprii şi apoi pentru cele ale poporului: aceasta a făcut-o o dată pentru totdeauna, oferindu-se pe sine însuşi. (Scrisoarea către Evrei 7, 27)
După ce a spus mai întâi: „Tu n-ai voit şi nici nu ţi-au plăcut jertfele şi ofrandele, arderile de tot şi jertfele pentru păcat – acestea sunt totuşi oferite conform Legii – (Scrisoarea către Evrei 10, 8)
aşteptând de acum ca duşmanii lui să fie puşi sub picioarele sale, (Scrisoarea către Evrei 10, 13)
pe de o parte, aţi fost supuşi la insulte şi chinuri în văzul lumii, pe de altă parte, aţi devenit solidari cu cei care erau trataţi astfel. (Scrisoarea către Evrei 10, 33)
Prin credinţă, Ábel i-a oferit lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cáin; prin ea i s-a dat mărturie că este drept. Dumnezeu însuşi dă mărturie despre darurile lui. Datorită ei, deşi mort, el încă mai vorbeşte. (Scrisoarea către Evrei 11, 4)
dar, de fapt, ei aspiră după una mai bună, adică cea cerească. Tocmai de aceea, Dumnezeu nu se ruşinează să fie numit Dumnezeul lor, pentru că le-a pregătit o cetate. (Scrisoarea către Evrei 11, 16)