Mosaico decorativo

Found 1439 Results for: Toţi

  • Regele i-a zis lui Amása: „Adună-i la mine pe toţi oamenii lui Iúda peste trei zile! Şi tu să fii aici!”. (Cartea a doua a lui Samuél 20, 4)

  • Oamenii lui Ióab, chereteii, peleteii şi toţi cei viteji au ieşit. Au plecat din Ierusalím ca să-l urmărească pe Şéba, fiul lui Bicrí. (Cartea a doua a lui Samuél 20, 7)

  • Amása se rostogolea în sânge în mijlocul drumului. Dar omul acela a văzut că tot poporul se oprea, l-a tras pe Amása de pe drum pe câmp şi a aruncat o mantie peste el când a văzut că toţi cei care ajungeau lângă el se opreau. (Cartea a doua a lui Samuél 20, 12)

  • După ce a fost luat din drum, toţi oamenii care erau după Ióab au plecat să-l urmărească pe Şéba, fiul lui Bicrí. (Cartea a doua a lui Samuél 20, 13)

  • Au trecut prin toate triburile lui Israél, spre Ábel-Bet-Maáca. Toţi cei din Berím s-au adunat şi au mers şi ei în urma lui. (Cartea a doua a lui Samuél 20, 14)

  • I-au dat în mâna celor din Gabaón, care i-au spânzurat pe munte înaintea Domnului. Au murit toţi cei şapte împreună. Au fost ucişi în primele zile ale secerişului, la începutul secerişului orzului. (Cartea a doua a lui Samuél 21, 9)

  • Calea lui Dumnezeu este desăvârşită. Cuvântul Domnului este lămurit în foc, el este un scut pentru toţi cei care speră într-însul. (Cartea a doua a lui Samuél 22, 31)

  • Uría, hetéul. Toţi erau treizeci şi şapte. (Cartea a doua a lui Samuél 23, 39)

  • Adonía a înjunghiat oi, boi şi viţei graşi lângă piatra lui Zohelét, care este lângă En-Róghel. I-a chemat pe toţi fraţii lui, fiii regelui, şi pe toţi oamenii lui Iúda, slujitorii regelui. (Cartea întâi a Regilor 1, 9)

  • El a înjunghiat boi, viţei graşi şi oi în mare număr. I-a chemat pe toţi fiii regelui, pe preotul Abiatár şi pe Ióab, căpetenia armatei, dar pe slujitorul tău Solomón nu l-a chemat. (Cartea întâi a Regilor 1, 19)

  • Căci el a coborât astăzi, a înjunghiat boi, viţei graşi şi oi în mare număr. I-a chemat pe toţi fiii regelui, pe căpeteniile armatei şi pe preotul Abiatár. Mănâncă, beau înaintea lui şi zic: «Trăiască regele Adonía!». (Cartea întâi a Regilor 1, 25)

  • Toţi cei chemaţi de Adonía s-au umplut de spaimă; s-au ridicat şi au plecat fiecare pe drumul lui. (Cartea întâi a Regilor 1, 49)


"O temor e a confiança devem dar as mãos e proceder como irmãos. Se nos damos conta de que temos muito temor devemos recorrer à confiança. Se confiamos excessivamente devemos ter um pouco de temor". São Padre Pio de Pietrelcina