Found 2618 Results for: Plângea Lui Dumnezeu
Regele îl pusese pe slujitorul de a cărui mână se sprijinea la poartă; iar poporul l-a călcat în picioare la poartă şi a murit, după cum spusese omul lui Dumnezeu când regele coborâse la el. (Cartea a doua a Regilor 7, 17)
Şi a fost după cum spusese omul lui Dumnezeu regelui: „Mâine pe vremea aceasta, [se va vinde] două sea de orz pe un síclu şi o sea de făină pe un síclu la poarta Samaríei”. (Cartea a doua a Regilor 7, 18)
Iar slujitorul îi spusese omului lui Dumnezeu: „Iată, Domnul va face nişte ferestre în ceruri şi se va întâmpla lucrul acesta!”, iar [Elizéu] spusese: „Iată, vei vedea cu ochii tăi, dar de acolo nu vei mânca!”. (Cartea a doua a Regilor 7, 19)
Femeia s-a ridicat şi a făcut după cuvântul omului lui Dumnezeu: au plecat ea şi casa ei şi a locuit ca străină în ţara filisténilor timp de şapte ani. (Cartea a doua a Regilor 8, 2)
Regele vorbea cu Gheházi, slujitorul omului lui Dumnezeu, zicând: „Povesteşte-mi, te rog, toate lucrurile mari pe care le-a făcut Elizéu!”. (Cartea a doua a Regilor 8, 4)
Elizéu a venit la Damásc. Ben-Hadád, regele din Arám, era bolnav. I-au adus la cunoştinţă, zicând: „A venit omul lui Dumnezeu până aici!”. (Cartea a doua a Regilor 8, 7)
Regele i-a zis lui Hazaél: „Ia cu tine un dar şi mergi în întâmpinarea omului lui Dumnezeu şi consultă-l pe Domnul prin el dacă mă voi vindeca de boala aceasta!”. (Cartea a doua a Regilor 8, 8)
Şi-a îndreptat faţa [spre Hazaél] şi l-a fixat insistent. Apoi a plâns omul lui Dumnezeu. (Cartea a doua a Regilor 8, 11)
Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el şi a zis: „Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori: atunci l-ai fi bătut pe Arám până l-ai fi nimicit. Acum, însă, îl vei bate pe Arám de trei ori”. (Cartea a doua a Regilor 13, 19)
Ezechía s-a rugat înaintea Domnului şi a zis: „Doamne Dumnezeule al lui Israél, care şezi peste heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu pentru toate stăpânirile pământului! Tu ai făcut cerul şi pământul. (Cartea a doua a Regilor 19, 15)
Acum, Doamne Dumnezeul nostru, eliberează-ne din mâna lui! Şi vor şti toate stăpânirile pământului că numai tu, Doamne, eşti Dumnezeu”. (Cartea a doua a Regilor 19, 19)
Iosía s-a întors şi a văzut mormintele care erau acolo pe munte. A trimis şi a luat oasele din morminte, le-a ars pe altar profanându-l, după cuvântul Domnului pe care l-a spus omul lui Dumnezeu care a zis cuvintele acestea. (Cartea a doua a Regilor 23, 16)