Found 539 Results for: Har
Acum, fiţi gata ca în clipa când veţi auzi sunetul cornului, al flautului, al ceterei, al harpei, al psalterionului, al cimpoiului şi al tuturor felurilor de instrumente muzicale să cădeţi şi să vă închinați statuii pe care am făcut-o. Dacă nu o vă veţi închina, în aceeaşi clipă veţi fi aruncaţi în mijlocul cuptorului cu foc aprins. Și cine este Dumnezeul care vă va elibera din mâna mea?”. (Cartea profetului Daniél 3, 15)
Ca niște tâlhari care așteaptă pe cineva este grupul de preoți care ucid pe drumul spre Síhem: ei săvârșesc mișelii. (Cartea profetului Oséa 6, 9)
În luna a opta, în anul al doilea al lui Dárius, cuvântul Domnului a fost către Zaharía, fiul lui Berechía, fiul lui Ído, zicând: (Cartea profetului Zaharía 1, 1)
În ziua a douăzeci și patra a lunii a unsprezecea, adică luna Șébat, în anul al doilea al lui Dárius, cuvântul Domnului a fost către Zaharía, fiul lui Berechía, fiul lui Ído, profetul. (Cartea profetului Zaharía 1, 7)
În anul al patrulea al lui Dárius, regele, cuvântul Domnului a fost către Zaharía, în [ziua] a patra a lunii a noua, adică Chislév. (Cartea profetului Zaharía 7, 1)
Cuvântul Domnului a fost către Zaharía. (Cartea profetului Zaharía 7, 8)
Cine va da de băut fie şi numai un pahar cu apă rece unuia dintre aceştia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata”. (Evanghelia după sf. Matei 10, 42)
Şi le spunea: „Este scris: «Casa mea se va numi casă de rugăciune». Voi însă o faceţi peştera tâlharilor”. (Evanghelia după sf. Matei 21, 13)
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi curăţaţi exteriorul paharului şi al farfuriei, dar în interior sunt pline de jaf şi necumpătare. (Evanghelia după sf. Matei 23, 25)
Fariseu orb! Curăţă mai întâi interiorul paharului ca să devină curat şi exteriorul lui. (Evanghelia după sf. Matei 23, 26)
ca să cadă asupra voastră tot sângele nevinovat vărsat pe pământ, de la sângele lui Ábel cel drept până la sângele lui Zaharía, fiul lui Berachía, pe care l-aţi ucis între vestibul şi altar. (Evanghelia după sf. Matei 23, 35)
În acel ceas, Isus le-a spus mulţimilor: „Aţi ieşit ca împotriva unui tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să mă prindeţi. Zi de zi stăteam în templu, învăţând, şi nu m-aţi arestat. (Evanghelia după sf. Matei 26, 55)