1. Aşadar, copilul meu, tu întăreşte-te cu harul care este în Cristos Isus!

2. Şi ceea ce ai auzit de la mine prin multe mărturii încredinţează unor oameni credincioşi care vor fi vrednici să-i înveţe şi pe alţii!

3. Ia parte la suferinţele mele ca un soldat bun al lui Cristos Isus!

4. Niciun soldat nu se amestecă în problemele vieţii, ca să-i placă celui care l-a înrolat.

5. Iar dacă cineva participă la întreceri, nu primeşte coroana dacă nu se luptă după regulament.

6. Agricultorul trebuie mai întâi să trudească pentru a culege roadele.

7. Înţelege ceea ce îţi spun! De fapt, Domnul îţi va da înţelegere în toate.

8. Adu-ţi aminte de Isus Cristos, din seminţia lui Davíd, care a înviat din morţi, după evanghelia mea,

9. pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un răufăcător! Dar cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi legat.

10. De aceea îndur cu răbdare toate pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să obţină mântuirea, care este în Cristos Isus, odată cu gloria veşnică.

11. Vrednic de crezare este cuvântul: Dacă am murit împreună cu el, vom şi trăi împreună cu el.

12. Dacă îndurăm cu răbdare împreună cu el, vom şi domni împreună cu el. Dacă îl renegăm, şi el ne va renega.

13. Dacă suntem infideli, el rămâne fidel, pentru că nu se poate renega pe sine.

14. Aminteşte-le acestea şi îndeamnă-i stăruitor înaintea lui Dumnezeu să se ferească de cuvinte de ceartă, care nu aduc niciun folos, ci duc la pieirea ascultătorilor!

15. Străduieşte-te să te prezinţi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care nu are de ce să se ruşineze, ca un împărţitor corect al cuvântului adevărului!

16. Fereşte-te de vorbăria deşartă, căci ea duce tot mai mult la nelegiuire

17. şi cuvântul lor roade ca o cangrenă! Printre aceştia sunt Imenéu şi Filét.

18. Aceştia au rătăcit de la adevăr – spunând că învierea a şi avut loc – şi răstoarnă credinţa unora.

19. Totuşi, temelia solidă a lui Dumnezeu rămâne neclintită, având acest sigiliu: „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai lui” şi: „Să se îndepărteze de nedreptate oricine pronunţă numele Domnului!”.

20. Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut: unele de cinste, altele de necinste.

21. Aşadar, dacă cineva se purifică de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, pregătit de orice lucrare bună.

22. Fugi de poftele tinereţii, urmăreşte dreptatea, credinţa, iubirea şi pacea cu cei care îl invocă pe Domnul dintr-o inimă curată,

23. dar fereşte-te de întrebările nechibzuite şi necuviincioase, ştiind că provoacă certuri!

24. De altfel, slujitorul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi, în stare să înveţe, îngăduitor,

25. să-i mustre cu blândeţe pe cei care i se opun, cu speranţa că Dumnezeu le va da convertirea spre cunoaşterea adevărului,

26. aşa încât să-şi revină din laţul diavolului de care erau prinşi de vii, pentru a-i face voinţa!





“Ele e ouvir a Sua voz por meio das Suas inspirações e iluminações interiores.” São Padre Pio de Pietrelcina