1. Cel care păzeşte legea înmulţeşte ofrandele

2. şi cel care este atent la porunci aduce jertfă mântuitoare.

3. Cel care răsplăteşte favoarea oferă făină aleasă

4. şi cel care face pomană aduce jertfă de laudă.

5. Plăcere a Domnului este îndepărtarea de răutate şi jertfă de ispăşire este îndepărtarea de fărădelege.

6. Să nu te arăţi în faţa Domnului cu [mâna] goală,

7. căci toate acestea sunt pe baza legii!

8. Ofranda celui drept unge altarul şi parfumul ei este înaintea Celui Preaînalt.

9. Jertfa bărbatului drept este acceptată şi memorialul ei nu va fi uitat.

10. Cu ochi bun glorifică-l pe Domnul şi nu te zgârci [când aduci] primiţia mâinilor tale!

11. În orice dar să-ţi fie faţa veselă şi cu bucurie sfinţeşte zeciuiala!

12. Dă-i Celui Preaînalt după darul [primit] de la el şi cu ochi bun, conform cu ceea ce a dobândit mâna ta!

13. Căci Domnul răsplăteşte şi de şapte ori te va răsplăti.

14. Nu [încerca] să-l mituieşti, căci nu va primi,

15. şi să nu te bazezi pe o jertfă nedreaptă! Căci Domnul este judecător şi la el nu este părtinire.

16. Nu va fi părtinitor împotriva celui sărac şi rugăciunea celui nedreptăţit va fi ascultată.

17. Să nu treci cu vederea strigătul celui orfan şi pe văduvă, dacă-şi revarsă cuvintele!

18. Oare nu coboară lacrimile văduvei pe obraz

19. şi strigarea ei [nu se înalţă] împotriva celor care le-au pricinuit?

20. Cel care o vindecă va fi primit cu plăcere şi cererea lui va ajunge până la nori.

21. Rugăciunea celui umil străbate norii şi, până când nu se apropie, nu se lasă mângâiat. Nu se va îndepărta până când Cel Preaînalt nu-l va vizita,

22. va da dreptate celor drepţi şi va face judecată. Căci Domnul nu va întârzia şi nu va fi îndelung-răbdător faţă de ei până când [nu] va zdrobi rărunchii celor fără milă

23. şi va da înapoi răzbunare neamurilor, până când [nu] va dezrădăcina mulţimea celor aroganţi şi [nu] va frânge sceptrele celor fărădelege,

24. până când [nu] va răsplăti omului după faptele sale, lucrările oamenilor, după gândurile lor,

25. până când [nu] va face judecată în favoarea poporului său şi-l va îmbucura cu îndurarea lui.

26. Frumoasă este îndurarea lui în timp de strâmtorare, ca norii de ploaie în timp de secetă.





“O verdadeiro servo de Deus é aquele que usa a caridade para com seu próximo, que está decidido a fazer a vontade de Deus a todo custo, que vive em profunda humildade e simplicidade”. São Padre Pio de Pietrelcina