Isaías, 57

1. E o justo perece sem que ninguém se aperceba; as pessoas de bem são arrebatadas e ninguém se importa;*

1. Cel drept piere şi nu este nimeni să pună la inimă; oamenii de bunăvoinţă sunt luaţi şi nu este nimeni să înţeleagă că cel drept este luat din cauza răutăţii.

2. por causa do mal, o justo é arrebatado para entrar na paz; repousam sobre seus leitos aqueles que seguiam o caminho reto.

2. El intră în pace – ei se odihnesc în aşternuturile lor –, iar el umblă în fidelitate.

3. E vós, aproximai-vos, filhos da feiticeira, descendência da mulher adúltera e devassa!*

3. Apropiaţi-vă, voi, fii ai vrăjitoarei, descedenţă din adulter şi din desfrânare!

4. De quem vos escarneceis? A quem fazeis caretas e mostrais a língua? Não sois filhos do pecado, raça bastarda?

4. De cine vă bateţi voi joc? Faţă de cine vă deschideţi gura şi scoateţi limba? Oare nu sunteţi voi fii ai nelegiuirii, descendenţă a minciunii?

5. Vós vos abrasais sob os arvoredos de terebintos e sob qualquer árvore verde; vós imolais crianças no leito das torrentes e nas cavernas dos rochedos.*

5. Voi, care tânjiţi după idolii de sub fiecare copac verde, care înjunghiaţi copiii în văi şi prin crăpăturile stâncilor!

6. As pedras polidas da torrente, eis o que te toca, sim, eis o teu quinhão; tu lhes ofereces libações, preparas-lhes oferendas. Posso a isso resignar-me?*

6. Între [pietrele] lucioase ale văii este moştenirea ta; ele sunt sorţii tăi. Pentru ele ai vărsat libaţiune şi ai adus ofrandă. Oare pentru acestea să mă îndur?

7. Sobre o cume de elevada montanha preparas teu leito, e é aí que sobes para oferecer sacrifícios.

7. Pe un munte semeţ şi înalt ţi-ai pus patul şi acolo te-ai suit să aduci jertfă.

8. Por trás da porta e seus umbrais, colocas teu emblema, porque não foi para mim que tu te descobriste, que estendeste a cama onde subiste; vais assalariar para ti aqueles com quem desejas ter negócios; admirando o ídolo, multiplicaste com eles as prostituições.*

8. În spatele uşii şi al uşorilor ai pus amintirea ta, departe de mine te-ai dezgolit, ai urcat şi ai lărgit aşternutul; ai făcut înţelegere cu ei şi ai iubit patul lor, privind la locul lor.

9. Depois corres a Moloc com óleos, és pródiga em aromas, envias ao longe teus mensageiros, e os fazes descer à morada dos mortos.*

9. Ai coborât la rege cu untdelemn şi ţi-ai înmulţit miresmele. Ţi-ai trimis împuterniciţi până departe, te-ai coborât până în Şeól.

10. De tanto andar assim, tu te fatigas, sem jamais dizer: já basta; encontras ainda força, e segues sem parar.

10. De mulţimea drumurilor tale ai obosit, dar nu ai zis: „M-am săturat”. Ţi-ai regăsit vigoarea mâinii, de aceea nu eşti slăbită.

11. A quem temias, então? De quem tinhas medo, para ser infiel, para não te lembrares de mim nem te preocupares comigo? Sem dúvida, eu me calava e fechava os olhos; por isso, tu não me temias.

11. De cine te-ai speriat şi ţi-a fost teamă că ai minţit, nu ţi-ai amintit de mine şi nu ai pus la inimă? Oare nu am tăcut eu dintotdeauna şi tu nu te-ai temut de mine?

12. Pois bem, vou mostrar o que valem tua justiça e tuas obras! Elas não te servirão de coisa alguma,*

12. Eu voi face cunoscute dreptatea ta şi faptele tale, dar nu-ţi vor fi de folos.

13. quando pedires socorro. E não te salvarão teus ídolos: todos serão levados pelo vento. Um sopro as carregará. Aquele, porém, que contar comigo herdará a terra, e possuirá meu monte santo.*

13. Când vei striga, să te elibereze cei adunaţi de tine! Pe toţi îi va purta vântul şi-i va lua ca pe o suflare. Dar cel ce îşi pune încrederea în mine va moşteni pământul şi va lua în stăpânire muntele meu cel sfânt.

14. Será dito: Abri, abri a estrada, aplanai-a! Retirai do caminho de meu povo todo obstáculo!

14. Se va spune: „Înălţaţi, înălţaţi şi neteziţi calea; ridicaţi piedica din calea poporului meu!”.

15. Porque eis o que diz o Altíssimo, cuja morada é eterna e o nome santo: “Habitando como Santo uma elevada morada, auxilio, todavia, o homem atormentado e humilhado; venho reanimar os humildes, e levantar os ânimos abatidos.

15. Căci aşa vorbeşte Cel mare şi Preaînalt, cel care locuieşte în veşnicie, al cărui nume este sfânt: „Eu locuiesc în înălţime şi sfinţenie şi sunt cu cel cu sufletul zdrobit şi umilit ca să înviorez duhul celor umiliţi şi să fac să trăiască inima celor zdrobiţi.

16. Realmente, não desejo controvérsias sem fim, nem persistir sempre no descontentamento, senão o espírito desfalecerá diante de mim, assim como as almas que criei.

16. Căci nu pentru totdeauna voi certa şi nu mă voi mânia la nesfârşit, pentru că ar slăbi duhul înaintea mea şi sufletele pe care eu le-am creat.

17. Por causa do crime de meu povo me irritei um momento; feri-o, dando-lhe as costas na minha indignação, enquanto o rebelde agia segundo sua fantasia.

17. Pentru păcatul lăcomiei sale m-am mâniat şi l-am lovit, m-am ascuns şi m-am mâniat, dar el a umblat rebel pe calea inimii sale.

18. Vi sua conduta, disse o Senhor, e o curarei. Vou guiá-lo e consolá-lo,

18. Am văzut căile lui şi îl voi vindeca, îi voi călăuzi şi îi voi copleşi cu mângâieri pe el şi pe ai săi care plâng.

19. vou fazer assomar aos lábios dos aflitos a ação de graças. Paz, paz àquele que está longe e àquele que está perto”.*

19. Eu creez rodul buzelor. Pace, pace pentru cei de departe şi pentru cei de aproape – spune Domnul – şi-i voi vindeca”.

20. Mas os ímpios são como um mar encapelado, que não pode acalmar-se, cujas ondas revolvem lodo e lama. “Não há paz para os ímpios” – diz meu Deus.

20. Cei nelegiuiţi sunt ca marea care se revarsă, care nu poate fi stăvilită: ea revarsă din apele sale mâl şi noroi.

21.

21. „Nu este pace – spune Domnul – pentru cei nelegiuiţi”.