Gefunden 102 Ergebnisse für: lunii

  • În ziua a douăzeci şi cincea a lunii, aduceau jertfe pe altarul care se afla pe [locul] altarului [templului]. (Cartea întâi a Macabéilor 1, 59)

  • S-au sculat în zori, în [ziua] a douăzeci şi cincea a lunii a noua – deci Casléu –, în anul o sută patruzeci şi opt. (Cartea întâi a Macabéilor 4, 52)

  • Iúda, fraţii lui şi toată adunarea lui Israél au stabilit ca zilele dedicării altarului să fie sărbătorite cu bucurie şi veselie la timpul lor fixat, an de an, timp de opt zile, din ziua a douăzeci şi cincea a lunii Casléu. (Cartea întâi a Macabéilor 4, 59)

  • Trupele s-au ciocnit în luptă în [ziua] a treisprezecea a [lunii] Adár. Tabăra lui Nicanór a fost zdrobită, iar el a căzut primul în luptă. (Cartea întâi a Macabéilor 7, 43)

  • A intrat în ea în ziua a douăzeci şi treia a lunii a doua a anului o sută şaptezeci şi unu cu cântece de laudă, ramuri de palmier, cu [sunet] de harpe, cimbale, alăute, cu imnuri şi cântări, pentru că fusese zdrobit un duşman mare din Israél. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 51)

  • Aceasta este copia înscrierii: „În [ziua] a optsprezecea a lunii Elúl, în anul o sută şaptezeci şi doi, în al treilea an al lui Símon, marele preot în Asaramél, (Cartea întâi a Macabéilor 14, 27)

  • Celor care se întorc până la treizeci ale [lunii] Xánticos li se va da [mâna] dreaptă cu aprobare. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 30)

  • Fiţi sănătoşi! Anul o sută patruzeci şi opt, ziua a cincisprezecea a [lunii] Xánticos”. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 33)

  • Fiţi sănătoşi! Anul o sută patruzeci şi opt, ziua a cincisprezecea a [lunii] Xánticos”. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 38)

  • Lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai puternică – ca lumina a şapte zile – în ziua când Domnul va reface ruptura poporului său şi va vindeca rana loviturii sale. (Cartea profetului Isaía 30, 26)

  • Nu va mai trebui să fie soarele lumină pentru tine în timpul zilei, nici strălucirea lunii să te lumineze. Domnul va fi lumina ta veşnică, Dumnezeul tău, splendoarea ta. (Cartea profetului Isaía 60, 19)

  • În anul al unsprezecelea al lui Sedecía, în luna a patra, în [ziua] a noua a lunii, a fost străpunsă cetatea. (Cartea profetului Ieremía 39, 2)


“Seja modesto no olhar.” São Padre Pio de Pietrelcina