Gefunden 2693 Ergebnisse für: loc

  • Deci, dacă cea dintâi ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat loc pentru a doua, (Scrisoarea către Evrei 8, 7)

  • Şi de aceea el este mijlocitorul unei alianţe noi, pentru ca, prin moartea lui pentru răscumpărarea din greşelile din timpul primei alianţe, cei chemaţi să primească promisiunea moştenirii veşnice. (Scrisoarea către Evrei 9, 15)

  • Prin credinţă, Abrahám a ascultat atunci când a fost chemat să plece spre un loc pe care avea să-l primească drept moştenire şi a plecat fără să ştie unde merge. (Scrisoarea către Evrei 11, 8)

  • Prin credinţă, s-a stabilit în Țara Promisă ca un străin şi a locuit în corturi împreună cu Isáac şi Iacób, care sunt împreună-moştenitori ai acestei promisiuni, (Scrisoarea către Evrei 11, 9)

  • de Isus, mijlocitorul noii alianţe, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât cel al lui Ábel. (Scrisoarea către Evrei 12, 24)

  • iar voi v-aţi uita la cel care poartă hainele luxoase şi i-aţi spune: „Luaţi loc aici”, iar celui sărac [i]-aţi spune: „Tu stai acolo!” sau: „Stai jos, la picioarele mele!”, (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 3)

  • Şi avem şi mai sigur cuvântul profetic la care faceţi bine că luaţi aminte ca la o candelă ce străluceşte în loc întunecos până când se va lumina de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 19)

  • Dar noi aşteptăm, după promisiunea lui, ceruri noi şi un pământ nou în care va locui dreptatea. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 13)

  • iar pe îngerii care n-au păstrat propria lor demnitate, ci au părăsit însăşi locuinţa lor, i-a ţinut în întuneric în lanţuri veşnice pentru ziua cea mare a judecăţii. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 6)

  • iar în mijlocul candelabrelor, [pe cineva] ca un Fiu al Omului, îmbrăcat cu un veşmânt lung şi încins la piept cu o cingătoare din aur. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 13)

  • şi cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morţii şi ale locuinţei morţilor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 18)

  • Îngerului Bisericii din Éfes scrie-i: aşa spune cel care ţine cele şapte stele în mâna lui dreaptă, cel care umblă în mijlocul celor şapte candelabre de aur: (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 1)


“Um dia você verá surgir o infalível triunfo da justiça Divina sobre a injustiça humana”. São Padre Pio de Pietrelcina