Gefunden 2693 Ergebnisse für: loc

  • Ei au locuit de la Méşa, cum se merge spre Sefár, muntele din est. (Cartea Genezei 10, 30)

  • Au zis unul către altul: „Haideţi să facem cărămizi şi să le ardem în foc!”. Şi au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de mortar. (Cartea Genezei 11, 3)

  • Abrám a străbătut ţara până la locul numit Síhem, până la terebintul lui Móre. Pe atunci erau în ţară canaaneénii. (Cartea Genezei 12, 6)

  • Apoi a fost o foamete în ţară. Abrám a coborât în Egipt ca să locuiască acolo ca străin, căci foametea era grea în ţară. (Cartea Genezei 12, 10)

  • A mers din loc în loc, din Négheb până la Bétel, până la locul unde fusese cortul lui la început, între Bétel şi Ái, (Cartea Genezei 13, 3)

  • în locul unde făcuse altarul mai înainte. Şi acolo Abrám a invocat numele Domnului. (Cartea Genezei 13, 4)

  • Ţinutul acela nu era în stare să-i țină ca să locuiască împreună, pentru că averile lor erau mari şi nu puteau să locuiască împreună. (Cartea Genezei 13, 6)

  • Şi a fost ceartă între păstorii turmei lui Abrám şi păstorii turmei lui Lot. Canaaneénii şi ferezéii locuiau pe atunci în ţară. (Cartea Genezei 13, 7)

  • Abrám a locuit în ţara Canaán, iar Lot a locuit în cetăţile din zonă şi şi-a fixat corturile până la Sodóma. (Cartea Genezei 13, 12)

  • Domnul i-a spus lui Abrám după ce Lot s-a despărţit de el: „Ridică-ţi ochii şi priveşte din locul în care eşti acum spre nord şi spre sud, spre est şi spre vest! (Cartea Genezei 13, 14)

  • S-au întors şi au venit la En-Mişpát, sau Cádeş, şi au lovit toată câmpia amalecíţilor, ca şi pe amoréi, care locuiau la Haţeţón-Támar. (Cartea Genezei 14, 7)

  • Şi l-au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Abrám, şi averea lui şi au plecat. El locuia atunci în Sodóma. (Cartea Genezei 14, 12)


“Apóie-se, como faz Nossa Senhora, à cruz de Jesus e nunca lhe faltará conforto”. São Padre Pio de Pietrelcina