Gefunden 2693 Ergebnisse für: loc

  • El le-a zis: „Ba nu! Aţi venit să vedeţi locurile slabe ale ţării”. (Cartea Genezei 42, 12)

  • Unul din ei şi-a deschis sacul ca să dea nutreţ măgarului la un loc de popas. A văzut arginții săi la gura sacului (Cartea Genezei 42, 27)

  • şi el a zis fraţilor săi: „Mi s-a înapoiat argintul: iată, sunt în sacul meu!”. Atunci le-a sărit inima din loc şi au zis unul altuia tremurând: „Ce înseamnă oare lucrul acesta pe care ni l-a făcut Dumnezeu?”. (Cartea Genezei 42, 28)

  • El a zis: „Fiul meu nu va coborî împreună cu voi; căci fratele lui a murit şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, o să-mi coborâţi cărunteţea, cu îndurerare, în locuinţa morţilor”. (Cartea Genezei 42, 38)

  • Apoi, când am ajuns la locul de popas, ne-am deschis sacii şi, iată, argintul fiecăruia era la gura sacului său, [argintul nostru] după greutatea lui, şi l-am adus înapoi în mâna noastră. (Cartea Genezei 43, 21)

  • Dacă îl luaţi şi pe acesta din fața mea şi i se va întâmpla vreo nenorocire, îmi veți coborâ cărunteţea cu răutate în locuința morţilor». (Cartea Genezei 44, 29)

  • când va vedea că băiatul nu este, va muri; iar servitorii tăi vor coborî cărunteţea servitorului tău, tatăl nostru cu îndurerare în locuința morţilor. (Cartea Genezei 44, 31)

  • Acum [îngăduie], te rog, servitorului tău să rămână în locul tânărului ca sclav al stăpânului meu, iar tânărul să urce cu fraţii săi! (Cartea Genezei 44, 33)

  • Vei locui în ţinutul Goşén şi veţi fi aproape de mine tu, fiii tăi şi fiii fiilor tăi, turmele tale, vitele tale şi tot ce ai. (Cartea Genezei 45, 10)

  • voi să răspundeţi: «Servitorii tăi au crescut vite din tinereţea noastră până acum, atât noi, cât şi părinţii noştri». În felul acesta veţi locui în ţinutul Goşén”. De altfel, orice păstor de la turmă este un lucru abominábil pentru egipténi. (Cartea Genezei 46, 34)

  • I-au mai zis lui Faraón: „Noi am venit ca să locuim ca străini în ţară, pentru că nu mai este păşune pentru turmele servitorilor tăi, căci este o foamete grea în ţara Canaán. Îngăduie, acum, servitorilor tăi să locuiască în ţinutul Goşén!”. (Cartea Genezei 47, 4)

  • Ţara Egiptului este înaintea ta; aşază-i pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Goşén. Şi, de cunoşti printre ei oameni viteji, pune-i căpetenii peste turmele pe care le am!”. (Cartea Genezei 47, 6)


“É preciso amar, amar e nada mais”. São Padre Pio de Pietrelcina