Gefunden 12 Ergebnisse für: Tod
[toate acestea] într-o singură zi, în toate provinciile regelui Artaxérxes, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adár. (12a) Aceasta este copia scrisorii care a fost scrisă: (12b) „Artaxérxes, regele cel mare, celor din India până în Etiópia, celor o sută douăzeci şi şapte de provincii, guvernatorilor şi celor ce ne sunt fideli, sănătate! (12c) Mulţi care au primit adesea cinstiri din îmbelşugata bunătate a binefăcătorilor au râvnit la mai mult şi caută numai să le facă rău supuşilor; nefiind capabili să poarte ceea ce trebuia să-i mulţumească, au plănuit să se ridice împotriva binefăcătorilor lor. 12d Nu se mulţumesc să dispreţuiască recunoştinţa oamenilor, ci au devenit aroganţi din cauza laudelor unor oameni străini; se gândesc că vor scăpa de dreptatea Dumnezeului care vede totul şi urăşte răul. 12e Adesea, şi mulţi dintre cei care au fost constituiţi la putere, pentru că au încredinţat prietenilor de încredere administrarea lucrurilor şi s-au lăsat influenţaţi, au avut de suportat sânge nevinovat şi au căzut în nedreptăţi iremediabile. 12f Ei înşală prin discursuri maliţioase, amăgind curata bună-credinţă a stăpânilor. 12g Putem să vedem nu atât din povestirile mai vechi care ne-au fost transmise, cât observând ceea ce se petrece lângă voi, adică nedreptăţile cumplite [făcute] în mod mişel de către cei care deţin putere fără să o merite. 12h Se cuvine să [privim] dincolo de toate acestea ca să oferim un imperiu liniştit şi cu pace tuturor oamenilor, 12i făcând schimbări şi judecând mereu cauzele care ni se prezintă cu privire nepărtinitoare. (12k) Astfel era şi Amán, [fiul] lui Amedáta, un macedonean, în realitate străin de sângele perşilor şi deosebindu-se mult de blândeţea noastră, bine primit de către noi. 12l A aflat de generozitatea pe care o avem faţă de toate popoarele, în aşa măsură încât a fost proclamat tatăl nostru înaintea căruia se plecau toţi şi a ajuns al doilea în faţa tronului regesc. 12m Nu a putut să-şi stăpânească trufia, a încercat să ne priveze de putere şi de viaţă. 12n A cerut prin multe metode şi înşelătorii nimicirea salvatorului şi a binefăcătorului nostru în toate, Mardohéu, şi a Estérei, ireproşabila noastră parteneră, precum şi a întregului ei popor. 12o Prin aceste mijloace, el căuta ca, după ce vom fi rămaşi singuri, să schimbe domnia perşilor cu cea a macedonenilor. (12p) Noi însă am aflat că iudeii, sortiţi distrugerii de către cel mai nelegiuit [dintre oameni], nu sunt răufăcători, ci trăiesc după legile cele mai drepte. 12q Ei sunt fiii Dumnezeului celui Viu, ai Celui Preaînalt şi Mare, care ne îndrumă domnia, nouă ca şi înaintaşilor noştri, înspre cea mai bună orânduire. 12r Să faceţi bine şi nu faceţi uz de scrisorile trimise de Amán, [fiul] lui Amedáta, pentru că cel care le-a [scris] a fost spânzurat cu întreaga lui familie la porţile Susei! Dumnezeul atotstăpânitor i-a dat îndată pedeapsa meritată pentru toate. 12s Am expus copia acestei scrisori în orice loc ca să-i lăsaţi cu toată libertatea pe iudei să se folosească de legile lor şi să-i sprijiniţi să se poată apăra în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, Adár, în aceeaşi zi, împotriva celor care i-ar ataca în momentul strâmtorării. 12t Căci în locul distrugerii, Dumnezeul cel Atotputernic a dat poporului ales bucurie. 12u Şi voi, între sărbătorile voastre de seamă, să ţineţi cu toată solemnitatea o zi deosebită, pentru ca, şi acum, şi mai târziu, să fie mântuire pentru noi şi pentru toţi cei care doresc binele perşilor, iar pentru cei care conspiră împotriva noastră, să fie o amintire a distrugerii! (12v) Oricare cetate sau provincie în întregime care nu va face conform cu acestea va fi distrusă cu mânie, prin suliţă şi foc: va deveni nu doar de neumblat pentru oameni, ci şi ostilă pentru animalele sălbatice şi pentru păsări pentru totdeauna”. (Cartea Estérei 9, 12)
Antióh, considerându-se jignit şi bănuind dispreţ în cuvintele ei, întrucât mai era doar fiul cel mai mic, a început să-l îndemne nu numai prin cuvinte, ci şi prin jurământ, promiţându-i că-l va face totodată bogat şi foarte fericit dacă va renunţa la cele părinteşti, că îl va avea de prieten şi îi va încredinţa funcţii. (Cartea a doua a Macabéilor 7, 24)
Ceilalţi vindeau tot ceea ce le mai rămăsese şi-l rugau totodată pe Domnul să-i scape de nelegiuitul Nicanór, care îi vânduse înainte de a se întâlni [cu ei]. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 14)
Tot aşa, oricine, căzând totodată acolo unde era, fiind închis, era păzit într-o temniţă fără încuietoare. (Cartea Înţelepciunii 17, 15)
Concentrează-ţi cuvântul! [Spune] multe prin puţine [cuvinte], fii ca unul care ştie şi totodată tace! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 32, 8)
Am tăcut dintotdeauna, am rămas în tăcere şi m-am stăpânit. Acum voi urla ca femeia care naşte, voi gâfâi şi voi răbufni totodată. (Cartea profetului Isaía 42, 14)
Picuraţi, cerurilor, de sus şi norii să plouă dreptatea; să se deschidă pământul, ca să rodească mântuirea şi să facă să răsară totodată dreptatea! Eu sunt Domnul care le creez. (Cartea profetului Isaía 45, 8)
M-am umplut de mânia Domnului şi nu mai pot s-o ţin. Revars-o asupra pruncilor de pe uliţă şi, totodată, asupra grupului de tineri. Căci şi bărbatul şi femeia vor fi capturaţi, ca şi bătrânul şi cel plin de zile. (Cartea profetului Ieremía 7, 11)
Totodată ei sunt şi proşti, şi nebuni. Doctrină a deşertăciunilor este lemnul. (Cartea profetului Ieremía 10, 8)
Totodată, vi i-am trimis pe Iúda şi pe Síla ca şi ei să vă vestească acestea prin cuvânt. (Faptele Apostolilor 15, 27)
El spera totodată că va obţine bani de la Paul. De aceea îl chema deseori ca să stea de vorbă cu el. (Faptele Apostolilor 24, 26)
Totodată, pregăteşte-mi loc de găzduire, căci sper să vă fiu dăruit datorită rugăciunilor voastre! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 22)
