Mosaico decorativo

Gefunden 282 Ergebnisse für: Răul

  • Au înlăturat [semnele] circumciziei, s-au îndepărtat de alianţa sfântă, s-au unit cu neamurile şi s-au vândut ca să săvârşească răul. (Cartea întâi a Macabéilor 1, 15)

  • Regele a luat jumătate din armata care a mai rămas şi a plecat din Antiohía, din cetatea stăpânirii sale, în anul o sută patruzeci şi şapte. A trecut râul Eufrát şi a străbătut ţinuturile de sus. (Cartea întâi a Macabéilor 3, 37)

  • Ionatán a mers cu regele până la râul numit Eléuteros, apoi s-a întors la Ierusalím. (Cartea întâi a Macabéilor 11, 7)

  • Ionatán i-a urmărit, dar nu i-a prins, pentru că ei trecuseră râul Eléuteros. (Cartea întâi a Macabéilor 12, 30)

  • să-şi amintească de uciderea nelegiuită a copiilor nevinovaţi, de blasfemiile aduse împotriva numelui său şi [să arate] că urăşte răul. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 4)

  • Cuprins de mânie, se gândea să-i facă pe iudei să plătească pentru răul făcut de cei care-l puseseră pe fugă; de aceea, i-a poruncit celui care conducea carul său să alerge fără încetare pentru a ajunge repede la sfârşitul călătoriei. Însă judecata din cer era deja asupra lui, căci, în trufia lui, spusese: „Voi face Ierusalímul groapă comună pentru iudei când voi ajunge acolo”. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 4)

  • care se bucură să facă răul, exultă de perfidia răului, (Cartea Proverbelor 2, 14)

  • Nu plănui răul împotriva prietenului tău când el locuieşte în siguranţă cu tine! (Cartea Proverbelor 3, 29)

  • Căci ei nu dorm dacă nu au făcut răul, nu-i fură somnul dacă nu fac [pe cineva] să se poticnească. (Cartea Proverbelor 4, 16)

  • Lucruri perfide sunt în inima lui, plănuieşte răul tot timpul, stârneşte discordii. (Cartea Proverbelor 6, 14)

  • Teama de Domnul înseamnă a urî răul; eu urăsc mândria, trufia, calea rea şi gura perversă. (Cartea Proverbelor 8, 13)

  • După cum dreptatea este spre viaţă, cel care urmăreşte răul [ajunge] la moartea lui. (Cartea Proverbelor 11, 19)


"As almas! As almas! Se alguém soubesse o preço que custam". São Padre Pio de Pietrelcina