Gefunden 62 Ergebnisse für: Odinioară

  • Nu mai lua în seamă împotriva noastră nelegiuirile celor de odinioară, ci să ne întâmpine degrabă îndurarea ta! Căci suntem cu totul lipsiţi de putere. (Cartea Psalmilor 79, 8)

  • Odinioară, ai vorbit credincioşilor tăi într-o vedenie şi ai zis: „Am dat ajutorul meu unui viteaz, am ridicat un ales din [mijlocul] poporului [meu]. (Cartea Psalmilor 89, 20)

  • Unde sunt îndurările tale de odinioară, Doamne, pe care le-ai jurat lui Davíd, în fidelitatea ta? (Cartea Psalmilor 89, 50)

  • S-au adunat şi au venit la Masefá, în faţa Ierusalímului. Căci odinioară, la Masefá, a fost un loc de rugăciune pentru Israél. (Cartea întâi a Macabéilor 3, 46)

  • Domnul m-a creat ca început al căii sale, înaintea faptelor sale de odinioară. (Cartea Proverbelor 8, 22)

  • Dar ei, fiind indignaţi că au suferit din cauza la astfel de [lucruri], pe care ei îi considerau dumnezei, văzând că sunt pedepsiţi în ei, l-au văzut şi l-au recunoscut pe Dumnezeul adevărat, cel pe care odinioară îl renegau. De aceea a venit asupra lor pedeapsa extremă. (Cartea Înţelepciunii 12, 27)

  • Îi voi întoarce pe judecătorii tăi să fie ca odinioară şi pe sfetnicii tăi, ca la început. După aceea te vei numi «cetate a dreptăţii», «oraş credincios». (Cartea profetului Isaía 1, 26)

  • Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul odinioară cu privire la Moáb. (Cartea profetului Isaía 16, 13)

  • Într-adevăr, au înnebunit căpeteniile din Ţoán, sfătuitorii înţelepţi ai lui Faraón: sfatul lor a devenit nebun. Cum îi puteţi spune Faraónului: «Sunt fiul înţelepţilor, fiul regilor de odinioară!». (Cartea profetului Isaía 19, 11)

  • Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai ştiut şi odinioară nu-ţi era deschisă urechea; căci eu ştiam că eşti viclean şi ţi se spune rebel încă din sânul matern. (Cartea profetului Isaía 48, 8)

  • Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te ca în zilele de odinioară, ca în generaţiile din vechime! Oare nu eşti tu cel care l-a zdrobit pe Raháb şi a străpuns balaurul? (Cartea profetului Isaía 51, 9)

  • Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Odinioară, poporul a coborât în Egipt ca să locuiască acolo ca străin, iar Asíria i-a oprimat fără motiv». (Cartea profetului Isaía 52, 4)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina