1. Iată ce vei face ca să-i sfinţeşti şi să-mi fie preoţi: ia un viţel din cireadă şi doi berbeci fără meteahnă,

2. pâini-ázime şi turte-ázime frământate cu untdelemn şi plăcinte-ázime unse cu untdelemn: să le faci din făină aleasă de grâu!

3. Să le pui într-un coş şi să le aduci în coş [împreună] cu viţelul şi cei doi berbeci!

4. Să-i aduci aproape pe Áaron şi pe fiii lui, la uşa cortului întâlnirii, şi să-i speli cu apă!

5. Să iei veşmintele! Să-l îmbraci pe Áaron cu tunica, cu mantia efodului, cu efodul şi cu pieptarul efodului şi cu brâul peste efod!

6. Să-i pui mitra pe cap şi pe mitră să pui diadema sfântă!

7. Să iei untdelemnul ungerii, să-l torni pe capul lui şi să-l ungi!

8. Să-i aduci aproape pe fiii lui şi să-i îmbraci cu tunicile!

9. Să-i încingi cu un brâu pe Áaron şi pe fiii lui şi să pui turbanele! Preoţia va fi pentru ei ca lege veşnică! Să-i consacri astfel pe Áaron şi pe fiii lui!

10. Să aduci viţelul înaintea cortului întâlnirii şi Áaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul viţelului!

11. Să înjunghii viţelul înaintea Domnului, la uşa cortului întâlnirii!

12. Să iei cu degetul tău din sângele viţelului şi să pui pe coarnele altarului, iar restul sângelui să-l verşi la baza altarului!

13. Să iei toată grăsimea care acoperă măruntaiele şi lobul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea care-i acoperă şi să le arzi pe altar!

14. Dar carnea viţelului, pielea şi excrementele lui să le arzi în foc în afara taberei: aceasta este o jertfă pentru păcat!

15. Să iei pe unul dintre berbeci şi Áaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul berbecului!

16. Să înjunghii berbecul; să-i iei sângele şi să-l stropeşti pe altar, de jur împrejur!

17. Apoi să tai berbecul în bucăţi, să-i speli măruntaiele şi picioarele şi să le pui lângă celelalte bucăţi şi lângă capul lui!

18. Să arzi tot berbecul pe altar; aceasta este o ardere de tot pentru Domnul, este o jertfă mistuită de foc, mireasmă plăcută înaintea Domnului!

19. Să iei apoi berbecul al doilea şi Áaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul berbecului!

20. Să înjunghii berbecul! Să iei din sângele lui şi să pui pe lobul urechii drepte a lui Áaron şi pe lobul urechii drepte a fiilor lui, pe degetul cel mare al mâinii lor drepte şi pe degetul cel mare al piciorului lor drept. Şi să stropeşti cu sânge altarul de jur împrejur!

21. Să iei din sângele de pe altar şi din untdelemnul pentru ungere şi să stropeşti pe Áaron şi veşmintele lui, pe fiii lui şi veşmintele fiilor săi care sunt cu el! Astfel va fi sfinţit el şi veşmintele lui, fiii lui şi veşmintele fiilor lui care sunt cu el.

22. Să iei din grăsimea berbecului, coada, grăsimea care acoperă măruntaiele, lobul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea care-i acoperă şi şoldul drept – căci acesta este un berbec de consacrare –

23. şi o pâine rotundă, o plăcintă unsă cu untdelemn şi o turtă din coşul ázimelor care este înaintea Domnului!

24. Toate să le pui în mâinile lui Áaron şi în mâinile fiilor lui şi să le legeni ca un dar legănat înaintea Domnului!

25. Să le iei din mâinile lor şi să le arzi pe altar, deasupra arderii de tot, ca mireasmă plăcută Domnului: este o jertfă prin foc pentru Domnul!

26. Să iei pieptul berbecului de consacrare a lui Áaron şi să-l legeni ca dar legănat înaintea Domnului: aceasta va fi partea ta!

27. Să sfinţeşti pieptul darului legănat şi şoldul darului ridicat din berbecul consacrării, din cel al lui Áaron şi din cel al fiilor lui!

28. Ele vor fi ale lui Áaron şi ale fiilor lui ca lege veşnică de la fiii lui Israél, căci este un dar ridicat. Va fi un dar ridicat din partea fiilor lui Israél din jertfele lor de pace, darul lor ridicat pentru Domnul.

29. Veşmintele sfinte ale lui Áaron vor fi ale fiilor lui după el, ca să fie unşi în ele şi consacraţi în ele.

30. Timp de şapte zile le va purta fiul lui, cel care va fi preot în locul lui când va intra în cortul întâlnirii ca să slujească în sanctuar.

31. Să iei berbecul consacrării şi să-i fierbi carnea într-un loc sfânt.

32. Vor mânca Áaron şi fiii lui carnea berbecului şi pâinea din coş la uşa cortului întâlnirii.

33. Să mănânce [lucrurile] cu care s-a făcut ispăşirea lor ca să-i consacre şi să-i sfinţească! Niciun profan să nu mănânce din ele, căci sunt lucruri sfinte.

34. Dacă va rămâne [ceva] din carnea consacrării şi din pâine până dimineaţa, să arzi în foc ce va rămâne; să nu se mănânce, căci este un lucru sfânt!

35. Să le faci lui Áaron şi fiilor lui aşa cum ţi-am poruncit! Timp de şapte zile să-i consacri!

36. În fiecare zi să aduci un viţel ca jertfă pentru păcat, pentru ispăşire, şi să cureţi altarul făcând ispăşire pentru el! Să-l ungi ca să-l sfinţeşti!

37. Timp de şapte zile să faci ispăşire pentru altar şi să-l sfinţeşti. Astfel, altarul va fi preasfânt şi oricine se va atinge de altar, va fi sfinţit.

38. Iată ce să jertfeşti pe altar în fiecare zi: doi miei de un an, pururea!

39. Un miel să-l jertfeşti dimineaţa, iar pe celălalt miel, seara!

40. A zecea parte dintr-o măsură de făină aleasă, amestecată cu a patra parte dintr-un hin de untdelemn de măsline zdrobite şi o jertfă de băutură dintr-a patra parte dintr-un hin de vin pentru un miel.

41. Pe al doilea miel să-l jertfeşti seara, ca jertfa de dimineaţă, cu jertfa de băutură: este o jertfă mistuită de foc, mireasmă plăcută Domnului.

42. Aceasta este arderea de tot neîntreruptă pentru urmaşii voştri, [care va fi adusă] la uşa cortului întâlnirii, înaintea Domnului. Acolo mă voi întâlni cu voi şi îţi voi vorbi.

43. Acolo mă voi face cunoscut fiilor lui Israél şi [locul] acela va fi sfinţit de gloria mea.

44. Voi sfinţi cortul întâlnirii şi altarul. Îi voi sfinţi pe Áaron şi pe fiii lui ca să-mi fie preoţi.

45. Eu voi locui în mijlocul fiilor lui Israél şi voi fi pentru ei Dumnezeu.

46. Ei vor şti că eu sunt Domnul Dumnezeul lor, care i-am scos din ţara Egiptului ca să locuiesc în mijlocul lor. Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.




Livraria Católica

Conheça esses e outros livros em nossa livraria.




“A oração é a efusão de nosso coração no de Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina