Znaleziono 329 Wyniki dla: veni
Când vei veni, să-mi aduci mantia pe care am lăsat‑o în Tróas la Carp, ca şi cărţile, în special pergamentele! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 4, 13)
deoarece: „Încă puţin, foarte puţin, şi cel care vine va veni şi nu va întârzia; (Scrisoarea către Evrei 10, 37)
Aflaţi că fratele vostru Timotéi a fost eliberat. Dacă va veni curând, vă voi vedea împreună cu el. (Scrisoarea către Evrei 13, 23)
Ei, voi bogaţilor! Plângeţi văitându-vă din cauza nenoricirilor care vor veni peste voi. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 5, 1)
Mai înainte de toate, să ştiţi că vor veni în zilele de pe urmă batjocoritori sarcastici care umblă după propriile lor pofte (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 3)
Dar ziua Domnului va veni ca un hoţ; [în ziua aceea], cerurile vor dispărea cu vuiet, principiile elementare se vor distruge în foc, la fel şi pământul cu toate lucrurile care vor fi găsite. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 10)
De aceea, dacă voi veni, îi voi aminti faptele pe care le face răspândind cuvinte rele despre noi; şi, ca şi când aceasta nu i-ar ajunge, nu numai că el nu-i primeşte pe fraţi, ci şi pe cei pe care ar vrea [să-i primească] el îi împiedică şi-i dă afară din Biserică. (Scrisoarea a treia a sf. apostol Ioan 1, 10)
Aşadar, scrie cele pe care le-ai văzut, cele ce sunt şi cele ce vor veni după acestea! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 19)
Adu-ţi aminte deci de unde ai căzut, converteşte-te şi fă faptele tale dintâi! Dacă nu, voi veni la tine şi voi schimba candelabrul tău de la locul lui. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 5)
Converteşte-te, deci! Dacă nu, voi veni repede la tine şi voi face război împotriva lor cu sabia gurii mele. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 16)
Ţineţi numai cu tărie ceea ce aveţi până când voi veni! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 25)
Aşadar, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai ascultat [cuvântul]! Păstrează-l şi converteşte-te! Dacă nu vei veghea, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti la ce oră voi da peste tine. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 3, 3)