Znaleziono 491 Wyniki dla: urc

  • Timp de mai multe zile, el s-a arătat acelora care urcaseră cu el din Galiléea la Ierusalím şi care acum sunt martorii lui înaintea poporului. (Faptele Apostolilor 13, 31)

  • Întrucât s-a ivit o divergenţă şi o discuţie aprinsă între Paul şi Bárnaba şi aceştia, au hotărât ca Paul şi Bárnaba, împreună cu alţi câţiva dintre ei, să urce la apostoli şi la prezbíterii din Ierusalím în legătură cu această dispută. (Faptele Apostolilor 15, 2)

  • Debarcând la Cezaréea, a urcat să salute Biserica, apoi a coborât la Antiohía. (Faptele Apostolilor 18, 22)

  • A urcat din nou, a frânt pâinea şi a mâncat, apoi a predicat până în zori. După aceea a plecat. (Faptele Apostolilor 20, 11)

  • Găsind o corabie care se îndrepta spre Fenícia, ne-am urcat şi am ridicat ancora. (Faptele Apostolilor 21, 2)

  • Găsindu-i pe discipoli, am rămas la ei şapte zile. Aceştia, inspiraţi de Duhul, îi spuneau lui Paul să nu urce la Ierusalím. (Faptele Apostolilor 21, 4)

  • Apoi ne-am luat rămas bun unii de la alţii, ne-am urcat în corabie, iar ei s-au întors acasă. (Faptele Apostolilor 21, 6)

  • Când am auzit acestea noi şi cei care erau acolo, l-am rugat să nu urce la Ierusalím. (Faptele Apostolilor 21, 12)

  • Iar după aceste zile, ne-am pregătit şi am urcat la Ierusalím. (Faptele Apostolilor 21, 15)

  • Să fie câţiva cai ca să-l urce pe Paul şi să-l ducă în siguranţă la guvernatorul Félix!”. (Faptele Apostolilor 23, 24)

  • Cum ai putut afla, nu sunt mai mult de douăsprezece zile de când am urcat la Ierusalím să mă prostern. (Faptele Apostolilor 24, 11)

  • După ce Féstus a luat în stăpânire provincia lui, la trei zile a urcat de la Cezaréea la Ierusalím. (Faptele Apostolilor 25, 1)


“Nossa Senhora está sempre pronta a nos socorrer, mas por acaso o mundo a escuta e se emenda?” São Padre Pio de Pietrelcina