Znaleziono 193 Wyniki dla: sfârșitul lumii

  • Atunci va fi o nenorocire atât de mare cum nu a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. (Evanghelia după sf. Matei 24, 21)

  • Atunci regele va spune celor de la dreapta sa: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii! (Evanghelia după sf. Matei 25, 34)

  • Iar Petru l-a urmat de departe până în curtea marelui preot şi, intrând, s-a aşezat printre servitori ca să vadă sfârşitul. (Evanghelia după sf. Matei 26, 58)

  • învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit! Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!”. (Evanghelia după sf. Matei 28, 20)

  • Însă el, ieşind, a început să proclame tuturor şi să răspândească vestea, aşa încât [Isus] nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii, ci stătea afară, în locuri pustii. Şi veneau la el de pretutindeni. (Evanghelia după sf. Marcu 1, 45)

  • Când veţi auzi despre războaie şi zvonuri de războaie, nu vă înspăimântaţi, căci trebuie să se întâmple, dar nu este încă sfârşitul! (Evanghelia după sf. Marcu 13, 7)

  • căci în acele zile va fi nenorocire cum n-a fost de la începutul lumii pe care a creat-o Dumnezeu până acum şi nici nu va mai fi vreodată! (Evanghelia după sf. Marcu 13, 19)

  • Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii (Evanghelia după sf. Luca 4, 5)

  • ca să se ceară cont acestei generaţii de sângele tuturor profeţilor vărsat de la întemeierea lumii, (Evanghelia după sf. Luca 11, 50)

  • Toate acestea le caută păgânii lumii; Tatăl vostru însă ştie că aveţi nevoie de acestea. (Evanghelia după sf. Luca 12, 30)

  • Isus le-a răspuns: „Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; (Evanghelia după sf. Luca 20, 34)

  • Când veţi auzi despre războaie şi revolte, nu vă temeţi, căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, însă nu va fi îndată sfârşitul!”. (Evanghelia după sf. Luca 21, 9)


“O demônio é forte com quem o teme, mas é fraco com quem o despreza.” São Padre Pio de Pietrelcina