Znaleziono 316 Wyniki dla: puterea

  • având înfăţişarea evlaviei, dar renegând puterea ei. Şi de aceştia fereşte-te! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 3, 5)

  • Cum însă copiii au în comun acelaşi sânge şi aceeaşi carne, tot astfel a devenit şi el părtaş cu ei pentru ca, prin moarte, să reducă la neputinţă pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavol, (Scrisoarea către Evrei 2, 14)

  • În zilele vieţii sale pământeşti, el a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui. (Scrisoarea către Evrei 5, 7)

  • care a devenit astfel nu după prescrierea unei legi trupeşti, ci după puterea unei vieţi nepieritoare. (Scrisoarea către Evrei 7, 16)

  • Prin credinţă, şi Sára, deşi sterilă şi trecută de vârstă, a primit puterea de a zămisli un fiu, pentru că l-a considerat demn de încredere pe cel care făcuse promisiunea. (Scrisoarea către Evrei 11, 11)

  • au stins puterea focului, au fugit de ascuţişul sabiei, şi-au recăpătat puterile după boală, au devenit puternici în luptă, au pus pe fugă taberele străinilor. (Scrisoarea către Evrei 11, 34)

  • Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă, pentru mântuirea care este gata să fie manifestată în timpul de pe urmă. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 5)

  • Dacă cineva vorbeşte, cuvintele lui [să fie] ca ale lui Dumnezeu; dacă cineva slujeşte, să o facă după puterea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, pentru ca în toate să fie preamărit Dumnezeu prin Isus Cristos, căruia să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 4, 11)

  • Lui să-i fie puterea în veci! Amin! (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 5, 11)

  • Puterea lui dumnezeiască ne-a dăruit toate cele [necesare] spre viaţă şi evlavie prin cunoaşterea celui care ne-a chemat la propria lui glorie şi putere. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 3)

  • De fapt, noi nu v-am făcut cunoscută puterea Domnului nostru Isus Cristos şi venirea lui pe baza unor basme bine ticluite, ci pentru că am fost [martori] oculari ai măreţiei lui. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 16)

  • Ştim că suntem de la Dumnezeu şi că lumea întreagă zace sub [puterea] Celui Rău. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 5, 19)


“Apóie-se, como faz Nossa Senhora, à cruz de Jesus e nunca lhe faltará conforto”. São Padre Pio de Pietrelcina