Znaleziono 434 Wyniki dla: animal găsit mort
Şi nici în templu, nici în sinagogi, nici într-o cetate nu m-au găsit certându-mă sau provocând răscularea mulţimii. (Faptele Apostolilor 24, 12)
În timp ce făceam aceasta, nu în mijlocul mulţimii şi nici în zarvă, m-au găsit purificat în templu (Faptele Apostolilor 24, 18)
sau să spună ei înşişi dacă au găsit vreo nelegiuire când am stat în faţa Sinédriului, (Faptele Apostolilor 24, 20)
Aveau cu el nişte neînţelegeri cu privire la religia lor şi cu privire la un oarecare Isus mort, dar Paul pretindea că acesta este viu. (Faptele Apostolilor 25, 19)
Centurionul a găsit acolo o corabie alexandrină care naviga spre Italia şi ne-a îmbarcat în ea. (Faptele Apostolilor 27, 6)
Măsurând adâncimea, au găsit douăzeci de stânjeni, apoi, îndepărtându-se puţin, au măsurat din nou adâncimea şi au găsit cincisprezece stânjeni. (Faptele Apostolilor 27, 28)
Ei se aşteptau ca el să se umfle sau să cadă dintr-odată mort. După ce au aşteptat mult timp şi au văzut că nu i s-a întâmplat nimic, şi-au schimbat părerea, spunând că el este un zeu. (Faptele Apostolilor 28, 6)
Nicidecum! Dumnezeu este vrednic de crezare, pe când orice om este mincinos, după cum este scris: „Ca să fii găsit drept în cuvintele tale şi să ieşi învingător atunci când eşti judecat”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 4)
Aşadar, ce vom spune că a găsit Abrahám, protopărintele nostru după trup? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 1)
Şi, fără a slăbi în credinţă, nu s-a uitat la trupul său aproape mort de acum – avea aproape o sută de ani – şi nici la sânul neroditor al Sárei, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 19)
Dar păcatul, găsind o ocazie prin Lege, a produs în mine toate poftele, căci, în afara Legii, păcatul este mort. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 8)
pe când Israél, care căuta Legea pentru justificare, nu a găsit Legea. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 31)