Znaleziono 3042 Wyniki dla: Viața După Moarte
Am profețit după cum mi s-a poruncit. Când profețeam, a fost un zgomot și, iată, era un cutremur! Și oasele s-au apropiat unele de altele. (Cartea profetului Ezechiél 37, 7)
După multe zile, vei fi vizitat și, la sfârșitul anilor, vei intra în țara care este eliberată de sabie și adunată dintre popoare multe pe munții lui Israél, care au fost o ruină mult timp; ea este scoasă dintre popoare și toți locuiesc în siguranță. (Cartea profetului Ezechiél 38, 8)
Vor pune deoparte oameni care să treacă continuu prin țară și să-i îngroape împreună cu trecătorii pe cei care au rămas pe suprafața pământului ca să-l purifice. Vor cerceta după șapte luni. (Cartea profetului Ezechiél 39, 14)
Le-am făcut după întinările și după răzvrătirile lor și mi-am ascuns fața de la ei». (Cartea profetului Ezechiél 39, 24)
În anul al douăzeci şi cincilea al deportării noastre, la începutul anului, în [ziua] a zecea a lunii, în anul al paisprezecelea după ce a fost lovită cetatea, chiar în ziua aceea, mâna Domnului a fost asupra mea și m-a făcut să merg într-acolo. (Cartea profetului Ezechiél 40, 1)
Apoi m-a făcut să merg pe drumul spre sud și, iată, era o poartă spre sud. I-a măsurat ușorii și vestibulul după măsurătoarea celorlalte. (Cartea profetului Ezechiél 40, 24)
M-a dus în curtea interioară, la poarta din sud. A măsurat poarta din sud după măsurătoarea celorlalte. (Cartea profetului Ezechiél 40, 28)
Apoi m-a dus în curtea interioară, spre est, și a măsurat poarta după măsurătoarea celorlalte. (Cartea profetului Ezechiél 40, 32)
M-a dus la poarta din nord și a măsurat după măsurătorile celorlalte. (Cartea profetului Ezechiél 40, 35)
Deasupra intrării și până în casă, pe interior și pe exterior, și tot zidul de jur împrejur, pe interior și pe exterior, erau [căptușite] după măsură. (Cartea profetului Ezechiél 41, 17)
Pe porțile templului erau făcuți heruvimi și palmieri, după cum erau făcuți pe ziduri. O copertină de lemn era în fața vestibulului, pe dinafară. (Cartea profetului Ezechiél 41, 25)
Era o cale în fața lor, după modelul camerelor care [dădeau] spre nord, după aceeași lungime și lățime. Toate ieșirile erau după regula lor și după intrările lor, (Cartea profetului Ezechiél 42, 11)