Znaleziono 3042 Wyniki dla: Viața După Moarte
Apoi mi-am scuturat poala [mantiei] şi am zis: „Aşa să scuture Dumnezeu din casa lui şi din câştigul său pe oricine nu va împlini cuvântul acesta: aşa să fie scuturat şi golit!”. Toată adunarea a zis: „Amin!”. Şi l-au lăudat pe Domnul. Iar poporul a făcut după cuvântul acesta. (Cartea lui Nehemía 5, 13)
În ea era scris: „Se aude printre popoare – şi Gaşmú o spune – că tu şi iudeii vă gândiţi să vă răzvrătiţi. De aceea construieşti tu zidul. Şi că, după aceste vorbe, tu vei deveni regele lor; (Cartea lui Nehemía 6, 6)
După ce am construit zidul şi am fixat uşile, au fost stabiliţi uşierii, cântăreţii şi levíţii. (Cartea lui Nehemía 7, 1)
Şi dintre preoţi: fiii lui Hobáia, fiii lui Hacóţ, fiii lui Barzilái, care şi-a luat soţie dintre fiicele lui Barzilái din Galaád şi a fost numit după numele lor. (Cartea lui Nehemía 7, 63)
Să se facă auzit şi să se răspândească veste în toate cetăţile lor şi în Ierusalím, zicând: „Ieşiţi pe munte şi aduceţi ramuri de măslin, ramuri de pin, ramuri de mirt, ramuri de palmier şi ramuri înfrunzite, ca să fie făcute corturi, după cum este scris!”. (Cartea lui Nehemía 8, 15)
Au citit din Cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din prima zi până în ultima zi. Au celebrat sărbătoarea timp de şapte zile, iar în ziua a opta a fost o adunare, după regulă. (Cartea lui Nehemía 8, 18)
„Tu, Doamne, numai tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, pământul cu tot ceea ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor şi oştirea cerurilor se închină înaintea ta. (Cartea lui Nehemía 9, 6)
Şi fiii lor au venit şi au luat ţara în stăpânire; i-ai umilit înaintea lor pe locuitorii ţării, pe canaaneéni, şi i-ai dat în mâinile lor, regii lor şi popoarele ţării, ca să facă din ei după voinţa lor. (Cartea lui Nehemía 9, 24)
Atunci i-ai dat în mâna celor care îi oprimau şi ei i-au oprimat. Dar în timpul când erau oprimaţi, au strigat la tine, iar tu i-ai ascultat din ceruri şi, după marea ta îndurare, le-ai dat eliberatori care i-au eliberat din mâna celor care îi oprimau. (Cartea lui Nehemía 9, 27)
Ai mărturisit împotriva lor ca să-i întorci la legea ta; dar s-au purtat cu aroganţă şi nu au ascultat de poruncile şi judecăţile tale. Au păcătuit împotriva lor, prin care, dacă le împlineşte, omul are viaţă prin ele. Şi-au întors spatele, şi-au înţepenit grumazul şi nu au ascultat. (Cartea lui Nehemía 9, 29)
Ea dă roadele ei multe regilor pe care i-ai pus peste noi din cauza păcatelor noastre; ei stăpânesc după voinţa lor asupra trupurilor noastre şi asupra animalelor noastre, iar noi suntem în mare strâmtorare”. (Cartea lui Nehemía 9, 37)
Am tras la sorţi, preoţi, levíţi şi popor, pentru lemnele care trebuiau aduse la casa Dumnezeului nostru, după casele noastre părinteşti, la timpuri hotărâte, an de an, ca să ardă pe altarul Domnului Dumnezeului nostru, după cum este scris în lege; (Cartea lui Nehemía 10, 35)