Znaleziono 198 Wyniki dla: Trupul

  • Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu, pe tine te caut dis-de-dimineaţă. Sufletul meu e însetat de tine, pe tine te doreşte trupul meu, ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă. (Cartea Psalmilor 63, 2)

  • Ei nu au [parte] de suferinţă până la moarte şi trupul lor este bine hrănit [şi sănătos]. (Cartea Psalmilor 73, 4)

  • Chiar dacă se mistuie trupul meu şi inima mea, stânca inimii mele şi partea mea e Dumnezeu în veci. (Cartea Psalmilor 73, 26)

  • Sufletul meu suspină, ba chiar tânjeşte după curţile Domnului. Inima mea şi trupul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeul cel viu! (Cartea Psalmilor 84, 3)

  • Mi se clatină genunchii din cauza postului şi trupul mi s-a descărnat. (Cartea Psalmilor 109, 24)

  • Dar el, pe când se sfârşea sub lovituri, a zis suspinând: „În cunoaşterea lui sfântă, Domnul ştie clar că, deşi puteam scăpa de moarte, îndur în trupul meu dureri cumplite din cauza loviturilor de bici; dar în sufletul meu le îndur cu bucurie datorită fricii mele faţă de el”. (Cartea a doua a Macabéilor 6, 30)

  • După ce primul a trecut din viaţă în acest fel, l-au adus pe al doilea să fie chinuit: i-au jupuit pielea de pe cap cu păr cu tot şi-l întrebau: „Mănânci înainte ca trupul să fie mutilat?”. (Cartea a doua a Macabéilor 7, 7)

  • Eu, asemenea fraţilor mei, îmi dau trupul şi sufletul pentru legile părinteşti, invocându-l pe Dumnezeu să se îndure grabnic de neamul [nostru], iar pe tine, prin încercări şi bice, să te facă să recunoşti că el este singurul Dumnezeu. (Cartea a doua a Macabéilor 7, 37)

  • Din trupul acelui nelegiuit colcăiau viermi şi, fiind încă viu, în dureri şi chinuri, carnea cădea de pe el; iar din cauza duhorii sale, toată armata avea greaţă de putreziciune. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 9)

  • Fílip, prietenul său apropiat, i-a adus trupul, dar, temându-se de fiul lui, Antióh, a fugit în Egipt la Ptoleméu Filométor. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 29)

  • În timpurile de dinaintea revoltei, el fusese acuzat de iudaism şi îşi pusese trupul şi viaţa în pericol pentru iudaism cu mare statornicie. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 38)

  • Ea va fi vindecare pentru trupul tău, revigorare pentru oasele tale. (Cartea Proverbelor 3, 8)


“Não se desencoraje se você precisa trabalhar muito para colher pouco. Se você pensasse em quanto uma só alma custou a Jesus, você nunca reclamaria!” São Padre Pio de Pietrelcina