Znaleziono 2920 Wyniki dla: Templul Domnului
Solomón a făcut ceea ce este rău înaintea Domnului şi nu l-a urmat întru totul pe Domnul ca Davíd, tatăl său. (Cartea întâi a Regilor 11, 6)
şi îi poruncise să nu meargă după alţi dumnezei. Însă [Solomón] n-a păzit porunca Domnului. (Cartea întâi a Regilor 11, 10)
«Aşa vorbeşte Domnul: ‹Nu urcaţi şi nu luptaţi împotriva fraţilor voştri, fiii lui Israél! Fiecare dintre voi să se întoarcă la casa lui, căci de la mine a fost lucrul acesta!› »”. Ei au ascultat de cuvântul Domnului şi s-au întors acasă, după cuvântul Domnului. (Cartea întâi a Regilor 12, 24)
Dacă poporul acesta va urca să aducă jertfe în casa Domnului, la Ierusalím, se va întoarce inima acestui popor către stăpânul lor, către Roboám, regele lui Iúda; pe mine mă vor ucide şi se vor întoarce la Roboám, regele lui Iúda”. (Cartea întâi a Regilor 12, 27)
Iată, un om al lui Dumnezeu a venit din Iúda la Bétel, la cuvântul Domnului, iar Ieroboám stătea lângă altar ca să ardă tămâie. (Cartea întâi a Regilor 13, 1)
El a strigat împotriva altarului, la cuvântul Domnului, şi a zis: „Altarule! Altarule! Aşa vorbeşte Domnul: «Iată, se va naşte un fiu din casa lui Davíd al cărui nume va fi Iosía; el îi va aduce jertfe deasupra ta pe preoţii înălţimilor care ard tămâie pe tine şi oase de oameni vor arde deasupra ta!»”. (Cartea întâi a Regilor 13, 2)
Altarul s-a despicat şi cenuşa de pe el s-a vărsat, după semnul pe care-l dăduse omul lui Dumnezeu, la cuvântul Domnului. (Cartea întâi a Regilor 13, 5)
Regele i-a zis omului lui Dumnezeu: „Roagă-te Domnului Dumnezeului tău şi cere-i să-mi pot trage mâna înapoi!”. Omul lui Dumnezeu s-a rugat Domnului şi regele a putut să-şi tragă înapoi mâna şi ea a fost ca mai înainte. (Cartea întâi a Regilor 13, 6)
Căci a fost un cuvânt al Domnului către mine: «Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă acolo! Să nu te întorci pe drumul pe care vei merge!»”. (Cartea întâi a Regilor 13, 17)
Dar el i-a zis: „Şi eu sunt profet ca tine; un înger mi-a vorbit din partea Domnului şi mi-a zis: «Adu-l acasă cu tine ca să mănânce pâine şi să bea apă!»”. Însă îl minţea. (Cartea întâi a Regilor 13, 18)
Pe când stăteau ei la masă, cuvântul Domnului a fost către profetul care-l adusese înapoi. (Cartea întâi a Regilor 13, 20)
Şi a strigat către omul lui Dumnezeu care venise din Iúda: „Aşa vorbeşte Domnul: «Pentru că ai nesocotit cuvântul Domnului şi n-ai păzit porunca pe care ţi-a dat-o Domnul Dumnezeul tău, (Cartea întâi a Regilor 13, 21)