Mosaico decorativo

Znaleziono 1087 Wyniki dla: Regii Lui Iuda

  • În acel timp, regele Aház a trimis să ceară ajutor de la regii Asíriei. (Cartea a doua a Cronicilor 28, 16)

  • Cei din Edóm au venit din nou, l-au bătut pe Iúda şi au luat captivi. (Cartea a doua a Cronicilor 28, 17)

  • Căci Domnul l-a umilit pe Iúda din cauza lui Aház, regele lui Israél, care l-a făcut pe Iúda să fie fără frâu şi [care] fusese infidel faţă de Domnul. (Cartea a doua a Cronicilor 28, 19)

  • În fiecare dintre cetăţile lui Iúda a făcut înălţimi ca să ardă tămâie altor zei, mâniindu-l pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi. (Cartea a doua a Cronicilor 28, 25)

  • Celelalte fapte ale lui şi toate căile lui, cele dintâi şi cele de pe urmă, iată-le scrise în Cartea Regilor lui Iúda şi ai lui Israél! (Cartea a doua a Cronicilor 28, 26)

  • De aceea mânia Domnului a fost peste Iúda şi peste Ierusalím şi i-a dat groazei, distrugerii şi fluieratului, aşa cum vedeţi cu ochii voştri. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 8)

  • Au adus şapte viţei, şapte berbeci, şapte miei şi şapte ţapi ca jertfă pentru păcat pentru domnie, pentru sanctuar şi pentru Iúda. Apoi le-a zis fiilor lui Áaron, preoţilor, să le aducă drept ardere de tot pe altarul Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 21)

  • Ezechía a trimis în tot Israélul şi Iúda şi a scris scrisori şi lui Efraím şi lui Manáse ca să vină la casa Domnului, la Ierusalím, să celebreze Paştele [în cinstea] Domnului Dumnezeului lui Israél. (Cartea a doua a Cronicilor 30, 1)

  • Alergătorii au mers cu scrisorile din partea regelui şi a căpeteniilor sale în tot Israélul şi Iúda. Şi, după porunca regelui, au zis: „Fii ai lui Israél, întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul lui Abrahám, al lui Isáac şi al lui Israél, ca să se întoarcă şi el la rămăşiţa care a scăpat din mâna regilor Asíriei! (Cartea a doua a Cronicilor 30, 6)

  • În Iúda, de asemenea, a fost mâna lui Dumnezeu şi le-a dat o singură inimă ca să-i facă să împlinească porunca regelui şi a căpeteniilor, la cuvântul Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 30, 12)

  • Căci Ezechía, regele lui Iúda, a dat pentru adunare o mie de viţei şi şapte mii de oi; apoi, căpeteniile au dat pentru adunare o mie de viţei şi zece mii de oi. Mulţi preoţi s-au sfinţit. (Cartea a doua a Cronicilor 30, 24)

  • S-a bucurat toată adunarea lui Iúda, preoţii, levíţii şi toată adunarea celor care au venit din Israél şi a străinilor care au venit din ţara lui Israél sau care locuiau în Iúda. (Cartea a doua a Cronicilor 30, 25)


"Cuide de estar sempre em estado de graça." São Padre Pio de Pietrelcina