Znaleziono 3109 Wyniki dla: Oameni Ai Lui Dumnezeu
Ei l-au ajutat pe Davíd împotriva cetei, căci toţi erau oameni viteji; şi au devenit căpetenii în armată. (Cartea întâi a Cronicilor 12, 22)
Şi din zi în zi veneau oameni la Davíd să-l ajute, până ce a avut o tabără mare ca o tabără a lui Dumnezeu. (Cartea întâi a Cronicilor 12, 23)
dintre fiii lui Simeón, oameni viteji pentru armată, şapte mii o sută; (Cartea întâi a Cronicilor 12, 26)
dintre fiii lui Efraím, douăzeci de mii opt sute, oameni viteji, oameni renumiţi în casa părinţilor lor; (Cartea întâi a Cronicilor 12, 31)
Toţi aceşti oameni de război, pregătiţi pe linii [de luptă], au venit la Hebrón cu inima sinceră ca să-l facă rege pe Davíd peste tot Israélul. Şi toţi ceilalţi din Israél erau tot o singură inimă să-l facă rege pe Davíd. (Cartea întâi a Cronicilor 12, 39)
Davíd a adunat tot Israélul de la Şihór, în Egipt, până la intrarea în Hamát, ca să aducă arca lui Dumnezeu din Chiríat-Iearím. (Cartea întâi a Cronicilor 13, 5)
Davíd şi tot Israélul a mers la Baalá, la Chiríat-Iearím, care este al lui Iúda, ca să aducă de acolo arca lui Dumnezeu, Domnul care stă peste heruvimi, unde este invocat numele [lui Dumnezeu]. (Cartea întâi a Cronicilor 13, 6)
Au pus arca lui Dumnezeu într-un car nou [pe care l-au luat] din casa lui Abínadab, iar Uzá şi Ahió conduceau carul. (Cartea întâi a Cronicilor 13, 7)
Davíd şi tot Israélul jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cu cântece, cu harpe, alăute, timpane, cimbale şi trâmbiţe. (Cartea întâi a Cronicilor 13, 8)
Mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Uzá şi l-a lovit, pentru că îşi întinsese mâna spre arcă. [Uzá] a murit acolo înaintea lui Dumnezeu. (Cartea întâi a Cronicilor 13, 10)
Davíd s-a temut de Dumnezeu în ziua aceea şi a zis: ,,Cum să aduc la mine arca lui Dumnezeu?”. (Cartea întâi a Cronicilor 13, 12)
Arca lui Dumnezeu a rămas trei luni în familia lui Óbed-Edóm, în casa lui. Domnul a binecuvântat casa lui Óbed-Edóm şi tot ce era al lui. (Cartea întâi a Cronicilor 13, 14)