Mosaico decorativo

Znaleziono 1296 Wyniki dla: Intrarea în țara Promisă

  • Un glas de plângere se aude din Sión: cum am fost noi ruinaţi şi ruşinaţi foarte mult! Căci trebuie să părăsim ţara, întrucât am fost alungaţi din locuinţele noastre. (Cartea profetului Ieremía 9, 18)

  • Ci acela care se laudă, cu aceasta să se laude: că înţelege şi mă cunoaşte, căci eu sunt Domnul care face îndurare, judecată şi dreptate în ţară şi în aceasta îmi găsesc plăcerea – oracolul Domnului! (Cartea profetului Ieremía 9, 23)

  • Însă nu ca ei este partea lui Iacób, căci [Domnul] este cel care a plăsmuit toate, iar Israél este tribul moştenirii sale: Domnul Sabaót este numele lui. Panică în ţară (Cartea profetului Ieremía 10, 16)

  • Adună-ţi din ţară bunurile, tu care locuieşti în fortăreaţă! (Cartea profetului Ieremía 10, 17)

  • pe care am poruncit-o părinţilor voştri în ziua când i-am făcut să iasă din ţara Egiptului, din cuptorul de fier, spunând: ‹Ascultaţi glasul meu şi faceţi tot ceea ce v-am poruncit şi veţi fi poporul meu, iar eu voi fi Dumnezeul vostru!› (Cartea profetului Ieremía 11, 4)

  • ca să împlinesc jurământul pe care l-am jurat părinţilor voştri, că le voi da o ţară unde curge lapte şi miere în ziua aceasta»!”. Iar eu am răspuns şi am zis: „Amin, Doamne!”. (Cartea profetului Ieremía 11, 5)

  • căci am dat mărturie faţă de părinţii voştri din ziua când i-am scos din ţara Egiptului până astăzi; i-am trezit şi am mărturisit: «Ascultaţi glasul meu!». (Cartea profetului Ieremía 11, 7)

  • Dacă tu fugi cu cei care merg pe jos şi oboseşti, cum vei putea să te iei la întrecere cu caii? Şi dacă într-o ţară de pace eşti în siguranţă, ce vei face cu mândria Iordánului? (Cartea profetului Ieremía 12, 5)

  • A fost dată dezolării; dezolată, ea jeleşte înaintea mea; toată ţara este dezolată, pentru că nu este nimeni care să pună la inimă. (Cartea profetului Ieremía 12, 11)

  • Pentru că pământul s-a crăpat, deoarece nu a fost ploaie în ţară, agricultorii se ruşinează şi-şi acoperă capul. (Cartea profetului Ieremía 14, 4)

  • Tu, speranţa lui Israél, mântuitorul lui în timp de strâmtorare, de ce să fii ca un străin în ţară, ca un călător care se întinde să poposească? (Cartea profetului Ieremía 14, 8)

  • De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre profeţii care profeţesc în numele meu şi pe care nu eu i-am trimis şi care zic că nu va fi sabie şi foamete în ţara aceasta: «De sabie şi de foame vor fi terminaţi profeţii aceia». (Cartea profetului Ieremía 14, 15)


"De todos os que vierem pedir meu auxílio, nunca perderei nenhum!" São Padre Pio de Pietrelcina