Znaleziono 1228 Wyniki dla: Drum Spre Canaan
Totuşi, poporul meu m-a uitat, au ars tămâie deşertăciunii, i-au făcut să cadă pe căile lor, pe cărările de altădată, mergând pe cărările unui drum neumblat. (Cartea profetului Ieremía 18, 15)
Apoi ieşi spre Valea Ben-Hinnóm, care este la ieşirea prin Poarta Olarilor, şi proclamă acolo cuvintele pe care ţi le voi spune! (Cartea profetului Ieremía 19, 2)
Căci când vorbesc, trebuie să strig: „Violenţă, devastare!”. Astfel, cuvântul Domnului a devenit pentru mine spre ocară şi batjocură în fiecare zi. (Cartea profetului Ieremía 20, 8)
Căci mi-am pus faţa împotriva acestei cetăţi spre rău, nu spre bine – oracolul Domnului – şi ea va fi dată în mâna regelui din Babilón şi o va arde în foc› ». (Cartea profetului Ieremía 21, 10)
Căci ţara este plină de adulteri; ţara plânge din cauza blestemului, păşunile din pustiu s-au uscat. Fuga lor este spre rău şi puterea lor nu este dreaptă. (Cartea profetului Ieremía 23, 10)
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israél: „Ca smochinele acestea bune, aşa îi voi recunoaşte pe deportaţii lui Iúda pe care i-am trimis din locul acesta în ţara caldéilor spre binele lor. (Cartea profetului Ieremía 24, 5)
Îmi voi pune ochii asupra lor spre bine şi îi voi face să se întoarcă în ţara aceasta, îi voi reclădi şi nu-i voi doborî, îi voi planta şi nu-i voi dezrădăcina. (Cartea profetului Ieremía 24, 6)
Îi voi face să fie obiect de dispreţ, spre răul lor, pentru toate regatele pământului, de ocară, de dispreţ, de luat în râs şi de blestem în toate locurile unde îi voi alunga. (Cartea profetului Ieremía 24, 9)
Dar nu m-aţi ascultat – oracolul Domnului –, ci m-aţi mâniat prin lucrarea mâinilor voastre, spre răul vostru. (Cartea profetului Ieremía 25, 7)
Preoţii şi profeţii le-au spus căpeteniilor şi întregului popor: „Să fie o judecată spre moarte pentru omul acesta! Căci a profeţit împotriva acestei cetăţi, aşa cum aţi auzit cu urechile voastre”. (Cartea profetului Ieremía 26, 11)
Căpeteniile şi tot poporul le-au zis preoţilor şi profeţilor: „Pentru omul acesta nu poate fi o judecată spre moarte, căci în numele Domnului Dumnezeului nostru ne vorbeşte”. (Cartea profetului Ieremía 26, 16)
Dar mâna lui Ahicám, fiul lui Şafán, a fost pentru Ieremía ca să nu-l dea în mâna poporului spre a fi omorât. (Cartea profetului Ieremía 26, 24)