Mosaico decorativo

Znaleziono 2479 Wyniki dla: Dat

  • Haţór-Hadáta, Cheríot-Heţrón, adică Haţór, (Cartea lui Iósue 15, 25)

  • Ele au venit înaintea lui Eleazár, preotul, înaintea lui Iósue, fiul lui Nun, şi a căpeteniilor şi au zis: „Domnul i-a poruncit lui Moise să ne dea moştenire printre fraţii noştri”. Şi le-a dat, după porunca Domnului, moştenire printre fraţii tatălui lor. (Cartea lui Iósue 17, 4)

  • Fiii lui Iosíf i-au spus lui Iósue: „De ce ne-ai dat ca moştenire prin sorţi numai o singură parte? Noi suntem un popor numeros, după cum ne-a binecuvântat Domnul”. (Cartea lui Iósue 17, 14)

  • Iósue le-a zis fiilor lui Israél: „Până când veţi şovăi să mergeţi să luaţi în stăpânire ţara pe care a dat-o Domnul Dumnezeul părinţilor voştri? (Cartea lui Iósue 18, 3)

  • Leviţii nu au parte de moştenire între voi, căci preoţia Domnului este moştenirea lor. Gad, Rubén şi jumătate din tribul lui Manáse şi-au primit partea lor de moştenire dincolo de Iordán, spre est, după cum le-a dat Moise, slujitorul Domnului”. (Cartea lui Iósue 18, 7)

  • Ţinutul fiilor lui Dan se întindea de acolo. Fiii lui Dan au urcat şi au luptat împotriva lui Léşem; l-au capturat, l-au trecut prin ascuţişul sabiei, l-au luat în stăpânire şi au locuit în el. Au dat [cetăţii] Léşem numele de Dan, după numele tatălui lor. (Cartea lui Iósue 19, 47)

  • Când fiii lui Israél au terminat de împărţit ţara, după hotarele ei, i-au dat lui Iósue, fiul lui Nun, o moştenire în mijlocul lor. (Cartea lui Iósue 19, 49)

  • După cuvântul Domnului, i-au dat cetatea pe care o cerea el: Timnát-Sérah, în muntele lui Efraím. El a zidit cetatea şi a locuit în ea. (Cartea lui Iósue 19, 50)

  • Fiii lui Israél au dat levíţilor, din moştenirea lor, după cuvântul Domnului, aceste cetăţi şi terenurile lor: (Cartea lui Iósue 21, 3)

  • Fiii lui Israél au dat levíţilor, prin sorţi, aceste cetăţi şi terenurile lor, după cum poruncise Domnul prin Moise. (Cartea lui Iósue 21, 8)

  • Au dat, din tribul fiilor lui Iúda şi din tribul fiilor lui Simeón, aceste cetăţi cărora le-au dat nume; (Cartea lui Iósue 21, 9)

  • Le-au dat Chiriát-Árba – tatăl lui Anác – adică Hebrón, în muntele lui Iúda, şi terenurile dimprejurul ei. (Cartea lui Iósue 21, 11)


“O Santo Rosário é a arma daqueles que querem vencer todas as batalhas.” São Padre Pio de Pietrelcina