Mosaico decorativo

Znaleziono 2479 Wyniki dla: Dat

  • Aceştia sunt cei număraţi din familiile lui Chehát, toţi cei care slujeau la cortul întâlnirii pe care i-au numărat Moise şi Áaron după cuvântul Domnului [dat] prin Moise. (Cartea Numerilor 4, 37)

  • Aceştia sunt cei număraţi din familiile fiilor lui Merári pe care i-au numărat Moise şi Áaron după cuvântul Domnului [dat] prin Moise. (Cartea Numerilor 4, 45)

  • de la treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani, toţi cei care pot să iasă să slujească şi să-şi îndeplinească datoria la cortul întâlnirii, (Cartea Numerilor 4, 47)

  • I-au numărat după cuvântul Domnului [dat] prin Moise: pe fiecare pentru slujirea lui şi pentru datoria lui, i-au numărat după cum Domnul îi poruncise lui Moise. (Cartea Numerilor 4, 49)

  • Moise a luat carele şi boii şi le-a dat levíţilor. (Cartea Numerilor 7, 6)

  • A dat două care şi patru boi fiilor lui Gherşón, după cerinţa slujirii lor; (Cartea Numerilor 7, 7)

  • a dat patru care şi opt boi fiilor lui Merári, după cerinţa slujirii lor, prin Itamár, fiul lui Áaron, preotul. (Cartea Numerilor 7, 8)

  • Fiilor lui Chehát nu le-a dat, pentru că slujirea [lor] era să poarte cele sfinte pe umerii lor. (Cartea Numerilor 7, 9)

  • Şi i-am dat pe levíţi ca dar lui Áaron şi fiilor lui, din mijlocul fiilor lui Israél, ca să facă slujirea fiiilor lui Israél în cortul întâlnirii şi să facă ispăşire pentru fiii lui Israél; astfel, fiii lui Israél să nu fie loviţi de vreo nenorocire când se apropie de sanctuar”. (Cartea Numerilor 8, 19)

  • După cuvântul Domnului îşi fixau tabăra şi după cuvântul Domnului porneau. Păzeau ceea ce era de păzit al Domnului, după cuvântul Domnului [dat] prin Moise. (Cartea Numerilor 9, 23)

  • Au pornit pentru prima dată după cuvântul Domnului [dat] prin Moise. (Cartea Numerilor 10, 13)

  • Un tânăr a alergat şi i-a dat de ştire lui Moise: „Eldád şi Medád profeţesc în tabără”. (Cartea Numerilor 11, 27)


“Mesmo a menor transgressão às leis de Deus será levada em conta.” São Padre Pio de Pietrelcina