Mosaico decorativo

Znaleziono 167 Wyniki dla: Cuvânt De Mântuire

  • La începutul rugăciunii tale a ieşit un cuvânt, iar eu am venit să-ţi fac cunoscut, căci tu eşti preaiubit: înţelege cuvântul şi pricepe arătarea! (Cartea profetului Daniél 9, 23)

  • În al treilea an al lui Círus, regele Persiei, i-a fost descoperit un cuvânt lui Daniél, care este chemat cu numele Beltşaţár. Cuvântul este adevărat şi lupta este mare. El a înţeles cuvântul şi a avut înţelegerea în viziune. (Cartea profetului Daniél 10, 1)

  • Când bătrânii au spus cuvintele lor, slujitorii s-au ruşinat foarte mult, căci niciodată nu se auzise un astfel de cuvânt despre Suzána. (Cartea profetului Daniél 13, 27)

  • A fost frânt în ziua aceea și au recunoscut cei care voiau să cumpere turma și care mă păzeau că era un cuvânt al Domnului. (Cartea profetului Zaharía 11, 11)

  • Dar centurionul, răspunzând, i-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune numai un cuvânt şi va fi vindecat servitorul meu! (Evanghelia după sf. Matei 8, 8)

  • La lăsatul serii, i-au adus mulţi posedaţi de diavol, iar el a alungat diavolii cu un cuvânt şi i-a vindecat pe toţi cei bolnavi, (Evanghelia după sf. Matei 8, 16)

  • Şi, dacă cineva ar spune un cuvânt împotriva Fiului Omului, va fi iertat, dar dacă ar vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în lumea aceasta, nici în cea care va veni. (Evanghelia după sf. Matei 12, 32)

  • Vă spun, aşadar, în ziua judecăţii oamenii vor da cont de orice cuvânt nelalocul lui pe care l-ar fi spus. (Evanghelia după sf. Matei 12, 36)

  • Dar el nu i-a răspuns niciun cuvânt. Apropiindu-se, discipolii lui îl rugau: „Trimite-o, pentru că strigă în urma noastră!”. (Evanghelia după sf. Matei 15, 23)

  • Când a auzit tânărul acest cuvânt, a plecat întristat, pentru că avea multe bogăţii. (Evanghelia după sf. Matei 19, 22)

  • Şi nimeni nu putea să-i răspundă vreun cuvânt şi nici nu mai îndrăznea cineva din ziua aceea să-l [mai] întrebe ceva. (Evanghelia după sf. Matei 22, 46)

  • Dar nu a răspuns nici măcar un cuvânt, încât guvernatorul se mira foarte mult. (Evanghelia după sf. Matei 27, 14)


"Nas tribulações é necessário ter fé em Deus." São Padre Pio de Pietrelcina