Znaleziono 9265 Wyniki dla: Care
Căci noi suntem înaintea lui Dumnezeu mireasma plăcută a lui Cristos pentru cei care se mântuiesc ca şi pentru cei care se pierd. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 15)
Pentru aceştia suntem mireasma [care duce] de la moarte spre moarte, iar pentru aceia mireasmă [care duce] de la viaţă spre viaţă. Şi cine este potrivit pentru aceasta? (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 16)
Căci noi nu suntem ca cei mulţi care comercializează cuvântul lui Dumnezeu, ci vorbim cu sinceritate în Cristos din partea lui Dumnezeu şi în faţa lui Dumnezeu. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 17)
care ne-a făcut în stare să fim slujitori ai noii alianţe, nu ai literei, ci ai Duhului, pentru că litera ucide, pe când Duhul dă viaţă. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 3, 6)
Iar dacă slujirea [care duce] spre moarte, cu litere săpate în piatră, a fost [atât de plină] de glorie încât fiii lui Israél nu puteau să se uite la faţa lui Moise din cauza gloriei feţei lui, chiar dacă era trecătoare, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 3, 7)
Dacă slujirea [care duce] spre condamnare a fost [plină] de glorie, cu mult mai mult o va întrece în glorie slujirea [care duce] spre justificare. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 3, 9)
nu ca Moise, care îşi punea vălul pe faţă ca fiii lui Israél să nu privească fix la sfârşitul a ceea ce era trecător. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 3, 13)
Dar minţile lor s-au întunecat, căci până în zilele de astăzi, când se citeşte vechea alianţă, rămâne acelaşi văl care nu s-a mai ridicat, fiindcă a fost desfiinţat de Cristos. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 3, 14)
iar noi toţi care, cu faţa descoperită, privim ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbaţi în acelaşi chip al lui tot mai glorios aşa cum dă Duhul Domnului. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 3, 18)
De aceea, având această slujire pe care am primit-o din îndurare, nu ne descurajăm, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 4, 1)
Şi chiar dacă evanghelia noastră este sub un văl, ea este ascunsă de văl pentru cei care se pierd, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 4, 3)
pentru cei necredincioşi, cărora dumnezeul veacului acestuia le-a orbit minţile ca să nu vadă strălucirea evangheliei gloriei lui Cristos, cel care este chipul lui Dumnezeu. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 4, 4)