Znaleziono 9265 Wyniki dla: Care
Am auzit atunci un glas care spunea: «Ridică-te, Petru, taie şi mănâncă!». (Faptele Apostolilor 11, 7)
Şi, iată, dintr-odată, trei oameni trimişi din Cezaréea la mine s-au oprit în faţa casei în care mă aflam! (Faptele Apostolilor 11, 11)
El ne-a povestit cum a văzut un înger în casa lui, stând în picioare şi spunându-i: «Trimite la Iópe şi cheamă-l pe Símon, care se numeşte Petru, (Faptele Apostolilor 11, 13)
care îţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta!». (Faptele Apostolilor 11, 14)
Atunci mi-am adus aminte de cuvântul Domnului, care a spus: «Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi în Duhul Sfânt». (Faptele Apostolilor 11, 16)
Aşadar, cei care fuseseră împrăştiaţi după persecuţia care a avut loc împotriva lui Ştéfan au ajuns până în Fenícia, Cípru şi Antiohía, dar nu predicau cuvântul decât iudeilor. (Faptele Apostolilor 11, 19)
Totuşi erau între ei unii bărbaţi ciprioţi şi cireneni care au venit la Antiohía şi care le-au vorbit grecilor vestindu-l pe Domnul Isus. (Faptele Apostolilor 11, 20)
Mâna Domnului era cu ei şi a fost mare numărul celor care au crezut şi s-au întors la Domnul. (Faptele Apostolilor 11, 21)
Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii care era în Ierusalím şi l-au trimis pe Bárnaba la Antiohía. (Faptele Apostolilor 11, 22)
Atunci, [unii] dintre discipoli s-au hotărât să trimită ajutoare fraţilor care locuiau în Iudéea, după cum putea fiecare. (Faptele Apostolilor 11, 29)
Dar în noaptea dinaintea zilei în care Iród avea să-l înfăţişeze, Petru dormea între doi soldaţi, legat cu două lanţuri, iar în faţa uşii, nişte străjeri păzeau închisoarea. (Faptele Apostolilor 12, 6)
Trecând de prima strajă şi de-a doua, au ajuns la poarta de fier care ducea în cetate. Aceasta s-a deschis de la sine pentru ei. Ieşind, au mers pe o stradă şi, deodată, îngerul a plecat de la el. (Faptele Apostolilor 12, 10)