Mosaico decorativo

Znaleziono 2815 Wyniki dla: Căci

  • Căci orice om din casa lui Israél sau dintre străinii care locuiesc ca străini în Israél și care s-au îndepărtat de la urmarea mea înălțându-și idoli în inima lor și punând capcana nelegiuirii sale înainte feței lui, dacă va veni la profet ca să mă caute prin el, eu, Domnul, eu îi voi răspunde. (Cartea profetului Ezechiél 14, 7)

  • Căci așa spune Domnul Dumnezeu: „La fel voi trimite împotriva Ierusalímului cele patru judecăți cumplite ale mele – sabia, foametea, animalele feroce și ciuma – ca să nimicesc din el om și animal. (Cartea profetului Ezechiél 14, 21)

  • A ieșit pentru tine un renume între neamuri datorită frumuseții tale, căci erai desăvârșită prin podoabele pe care le-am pus pe tine – oracolul Domnului Dumnezeu. (Cartea profetului Ezechiél 16, 14)

  • Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Voi face cu tine așa cum ai făcut tu, care ai disprețuit jurământul și ai rupt alianța. (Cartea profetului Ezechiél 16, 59)

  • Căci eu nu doresc moartea celui muritor – oracolul Domnului Dumnezeu. Întoarceți-vă și veți trăi!”. (Cartea profetului Ezechiél 18, 32)

  • Pentru că au refuzat judecățile mele, nu umblă în hotărârile mele și pentru că au profanat sabáturile mele, căci inima lor umblă după idolii lor. (Cartea profetului Ezechiél 20, 16)

  • Căci pe muntele meu cel sfânt, pe muntele cel înalt al lui Israél – oracolul Domnului Dumnezeu – acolo îmi va sluji toată casa lui Israél, în întregime, în țară; acolo îi voi accepta și acolo voi căuta darurile voastre legănate și primiția darurilor voastre ridicate, împreună cu toate lucrurile voastre sfinte. (Cartea profetului Ezechiél 20, 40)

  • Strigă și urlă, fiul omului! Căci ea este scoasă împotriva poporului meu, împotriva tuturor conducătorilor lui Israél. Ei sunt dați sabiei împreună cu poporul meu, de aceea bate-ți coapsa! (Cartea profetului Ezechiél 21, 17)

  • Căci este o încercare. Și ce va fi dacă nici toiagul sfidător nu va mai fi? – oracolul Domnului Dumnezeu. (Cartea profetului Ezechiél 21, 18)

  • Căci regele Babilónului a stat la răspântia drumurilor, la capătul celor două căi, ca să ghicească: a scuturat săgețile, a întrebat terafímii, a observat ficatul. (Cartea profetului Ezechiél 21, 26)

  • Vei fi dat focului spre a fi devorat; sângele tău va fi în mijlocul țării și nu vei mai fi amintită. Căci eu, Domnul, am vorbit”. (Cartea profetului Ezechiél 21, 37)

  • Căci așa spune Domnul Dumnezeu: „Iată, te dau în mâna celor pe care îi urăști, în mâna acelora de care s-a îndepărtat sufletul tău! (Cartea profetului Ezechiél 23, 28)


"Seja modesto no olhar." São Padre Pio de Pietrelcina