Znaleziono 179 Wyniki dla: Babilón

  • Voi aminti de Raháb şi de Babilón printre cei care mă cunosc; iată, filisténii, Tírul şi Etiópia s-au născut acolo! (Cartea Psalmilor 87, 4)

  • Pe [malurile] râurilor din Babilón şedeam şi plângeam când ne aduceam aminte de Sión. (Cartea Psalmilor 137, 1)

  • Ei s-au ridicat împotriva lui la luptă, iar el a fugit şi a plecat de acolo cu mare tristeţe ca să se întoarcă la Babilón. (Cartea întâi a Macabéilor 6, 4)

  • În Babilón, în lupta împotriva galilor, când au venit în ajutor opt mii [de iudei] împreună cu patru mii de macedoneni: când macedonenii s-au retras, cei opt mii i-au ucis pe cei o sută douăzeci de mii [de duşmani] prin ajutorul venit din cer, luând şi multă pradă. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 20)

  • „Profeţie despre Babilón, descoperită lui Isaía, fiul lui Ámoţ. (Cartea profetului Isaía 13, 1)

  • «Mă voi ridica împotriva lor – oracolul Domnului Sabaót – şi voi şterge din Babilón numele şi restul, urmaşii şi rudele – oracolul Domnului. (Cartea profetului Isaía 14, 22)

  • În acel timp, Merodác-Baladán, fiul lui Baladán, regele din Babilón, i-a trimis scrisori şi un dar lui Ezechía; căci auzise că Ezechía se îmbolnăvise şi s-a vindecat. (Cartea profetului Isaía 39, 1)

  • Profetul Isaía a venit la regele Ezechía şi i-a zis: ,,Ce au spus oamenii aceia şi de unde au venit la tine?”. Ezechía i-a răspuns: „Au venit la mine dintr-o ţară îndepărtată, din Babilón”. (Cartea profetului Isaía 39, 3)

  • «Iată, vin zile când tot ce este în casa ta şi ce au adunat părinţii tăi până în ziua de azi va fi dus în Babilón: nu va mai rămâne nimic!», zice Domnul. (Cartea profetului Isaía 39, 6)

  • «Şi vor lua dintre fiii tăi, care vor ieşi din tine, pe care-i vei naşte, şi vor fi oameni de curte la palatul regelui din Babilón»”. (Cartea profetului Isaía 39, 7)

  • Aşa vorbeşte Domnul, răscumpărătorul vostru, Sfântul lui Israél: „Pentru voi am trimis în Babilón şi i-am făcut să coboare pe toţi ca fugari, chiar şi pe caldeeni, al căror strigăt se aude în corăbii. (Cartea profetului Isaía 43, 14)

  • Adunaţi-vă cu toţii şi ascultaţi! Cine dintre ei a făcut cunoscute acestea? Cel pe care Domnul îl iubeşte va împlini dorinţa lui în Babilón şi braţul lui, între caldéi. (Cartea profetului Isaía 48, 14)


“O Coração de Jesus não deixará cair no vazio a nossa oração se ela for plena de fé e de confiança.” São Padre Pio de Pietrelcina