Znaleziono 88 Wyniki dla: Aurul
Argintul lor îl aruncă pe străzi și aurul lor a devenit murdărie. Argintul și aurul lor nu pot să-i salveze în ziua mâniei Domnului; sufletul nu și-l satură și măruntaiele nu și le umplu pentru că nelegiuirea lor a devenit o capcană. (Cartea profetului Ezechiél 7, 19)
Ai luat obiectele frumuseții tale pe care ți le-am dat din aurul meu și din argintul meu și ți-ai făcut chipuri de bărbat și te-ai desfrânat cu ele. (Cartea profetului Ezechiél 16, 17)
Atunci au fost zdrobite dintr-odată fierul, lutul, bronzul, argintul şi aurul şi au devenit ca pleava dintr-o arie pe timpul verii. Au fost purtate de vânt şi nu s-a mai găsit nicio urmă din ele. Iar piatra care a lovit chipul a devenit un munte mare care a umplut tot pământul. (Cartea profetului Daniél 2, 35)
De aceea, pentru că ai văzut că din munte s-a desprins o piatră – nu prin mână [de om] – care a sfărâmat fierul, bronzul, lutul, argintul şi aurul, [să ştii că] Dumnezeul cel Mare a făcut cunoscut regelui ceea ce va fi după acestea. Visul este adevărat şi interpretarea este de încredere”. (Cartea profetului Daniél 2, 45)
Dar ea nu a recunoscut că eu îi dădeam grâu, must, untdelemn, îi înmulțeam argintul și aurul, iar ei au făcut un Báal. (Cartea profetului Oséa 2, 10)
Și-au făcut regi, dar nu de la mine; și-au făcut căpetenii, și eu nu am știut. Cu argintul și aurul lor și-au făcut idoli, ca să fie nimiciți. (Cartea profetului Oséa 8, 4)
Voi aţi luat argintul meu şi aurul meu, cele de preţ şi cele bune le-aţi dus în templele voastre. (Cartea profetului Ioél 4, 5)
Nici argintul și nici aurul lor nu-i vor putea salva în ziua furiei Domnului; toată țara va fi devorată de focul geloziei sale. Va termina, ba mai mult, va face teroare pentru toți locuitorii țării. (Cartea profetului Sofonía 1, 18)
„Al meu este argintul și al meu este aurul – oracolul Domnului Sabaót. (Cartea profetului Aggéu 2, 8)
Am luat cuvântul a doua oară și i-am zis: „Ce sunt cele două ramuri de măslin care sunt lângă cele două țevi de aur din care curge aurul?”. (Cartea profetului Zaharía 4, 12)
Voi face să intre [această] treime în foc, îi voi lămuri cum se lămurește argintul și-i voi încerca așa cum se încearcă aurul. Ei vor chema numele meu,și eu le voi răspunde. Eu voi spune: „Acesta este poporul meu”, iar ei vor zice: „Domnul este Dumnezeul nostru”. (Cartea profetului Zaharía 13, 9)
Vai vouă, călăuze oarbe care ziceţi: «Dacă cineva jură pe templu, nu-i nimic; dar dacă cineva jură pe aurul templului, este dator [să-l ţină]»! (Evanghelia după sf. Matei 23, 16)