Znaleziono 2631 Wyniki dla: Adam și Eva Sunt Create
Toate faptele puterii şi vitejiei lui şi istorisirea măreţiei lui Mardohéu la care l-a ridicat regele, nu sunt, oare, ele scrise în Cartea Cronicilor Regilor Médiei şi ai Pérsiei? (Cartea Estérei 11, 2)
Căci Mardohéu, iudeul, era primul după regele Artaxérxes. Era mare printre iudei şi plăcut de mulţi fraţi ai săi, căci a căutat binele poporului său şi a vorbit de pace întregii sale descendenţe. (3a) Mardohéu a zis: „De la Domnul s-au întâmplat acestea! (3b) Îmi amintesc de visul pe care l-am avut despre aceste lucruri şi peste niciunul dintre ele nu s-a trecut: (3c) izvorul cel mic care a devenit fluviu, lumina care era, soarele şi apa multă; Estéra este fluviul pe care a luat-o în căsătorie regele şi a făcut-o regină. (3d) Cei doi balauri sunt eu şi Amán. (3e) Popoarele sunt cele care s-au adunat ca să distrugă numele iudeilor. (3f) Poporul meu, acesta este Israélul, cei care au strigat către Dumnezeu şi au fost mântuiţi; Domnul l-a mântuit pe poporul său şi ne-a eliberat Domnul de toate aceste rele; Dumnezeu a făcut semne şi minuni mari care nu au mai fost între toate popoarele. (3g) De aceea a făcut două zaruri: unul pentru poporul lui Dumnezeu şi unul pentru toate popoarele. (3h) Aceste două zaruri au fost aruncate la ceasul, la timpul hotărât şi în ziua judecăţii înaintea lui Dumnezeu şi înaintea tuturor popoarelor. (3i) Dumnezeu şi-a amintit de poporul său şi a făcut dreptate pentru moştenirea sa. (3k) Vor fi [celebrate] aceste zile în luna Adár, în zilele a paisprezecea şi a cincisprezecea ale acestei luni cu adunare, cu bucurie şi veselie înaintea lui Dumnezeu, în fiecare generaţie, pentru totdeauna, în poporul său, Israél”. (3l) În anul al patrulea al domniei lui Ptoleméu şi al Cleopátrei, Dositéu, care spunea că este preot şi levít, şi Ptoleméu, fiul său, au adus scrisoarea deschisă despre Purím afirmând că este tradusă de Lisimáh, fiul lui Ptoleméu, dintre [cei care locuiau] în Ierusalím. (Cartea Estérei 11, 3)
S-o blesteme cei care blestemă ziua, ei care sunt gata să trezească Leviatánul! (Cartea lui Iob 3, 8)
Acolo, prizonierii sunt liniştiţi împreună, nu mai aud glasul celui care oprimă. (Cartea lui Iob 3, 18)
Cel mare şi cel mic sunt acolo; şi sclavul este liber de stăpânul său. (Cartea lui Iob 3, 19)
Răgetul leului, glasul leului tânăr şi dinţii puilor de leu sunt abătute. (Cartea lui Iob 4, 10)
Cu atât mai mult, cei care locuiesc în case de lut şi au temelia în praf şi sunt roşi de gura moliei. (Cartea lui Iob 4, 19)
De dimineaţă până seara sunt striviţi şi [nimeni] nu pune [la inimă]: ei pier pentru totdeauna. (Cartea lui Iob 4, 20)
Fiii lui sunt departe de ajutor, sunt oprimaţi la poartă şi nu este cine să-i salveze. (Cartea lui Iob 5, 4)
Secerişul lui este mâncat de cei flămânzi şi îl iau chiar şi dintre spini. Bogăţiile lor sunt înghiţite de cei însetaţi. (Cartea lui Iob 5, 5)
Ar fi mai grele decât nisipul mării; de aceea cuvintele mele sunt confuze. (Cartea lui Iob 6, 3)
Căci săgeţile Celui Atotputernic, al căror venin îl bea duhul meu, sunt în mine. Înfricoşările lui Dumnezeu sunt îndreptate asupra mea. (Cartea lui Iob 6, 4)