Znaleziono 4789 Wyniki dla: Aşa
Şi, iată, alte şapte spice seci, subţiri şi arse de vântul de răsărit au crescut în urma lor! (Cartea Genezei 41, 23)
Cele şapte vaci slabe şi urâte care s-au ridicat după ele sunt şapte ani; şi cele şapte spice seci şi arse de vântul de răsărit vor fi şapte ani de foamete. (Cartea Genezei 41, 27)
Tu vei fi mai-mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de cuvântul tău. Numai cât priveşte tronul voi fi mai mare decât tine”. (Cartea Genezei 41, 40)
Iosíf a pus întâiului născut numele Manáse, căci [a zis] el: „Dumnezeu m-a făcut să uit toate chinurile mele şi toată casa tatălui meu”. (Cartea Genezei 41, 51)
Fiii lui Israél au venit ca să cumpere grâu aşa cum veneau şi [alții], căci era foamete în ţara Canaán. (Cartea Genezei 42, 5)
Aduceţi-mi-l pe fratele vostru cel mai mic! Astfel, vorbele voastre vor fi credibile şi nu veţi muri”. Ei au făcut aşa. (Cartea Genezei 42, 20)
Iosíf a poruncit să li se umple sacii cu grâu, să pună înapoi arginții fiecăruia în sacul său şi să li se dea provizii pentru drum. Şi aşa li s-a făcut. (Cartea Genezei 42, 25)
Omul care este domnul ţării ne-a zis: «Iată cum voi şti că sunteţi cinstiţi! Lăsaţi să stea la mine pe unul dintre fraţii voştri, luaţi [hrană] pentru casele voastre înfometate şi plecaţi! (Cartea Genezei 42, 33)
Tatăl lor, Iacób, le-a zis: „M-aţi lăsat fără copii: Iosíf nu mai este, Simeón nu mai este şi vreţi să-l luaţi şi pe Beniamín. Asupra mea sunt toate”. (Cartea Genezei 42, 36)
Israél, tatăl lor, le-a zis: „Dacă aşa trebuie, aşa să faceţi: luaţi-vă în saci din cele mai bune roade ale ţării şi coborâți la omul acela ca dar, şi anume: puţin balsam, puţină miere, răşină, mir, fistic şi migdale! (Cartea Genezei 43, 11)
Iosíf i-a văzut pe ei şi pe Beniamín şi a zis celui care era peste casa lui: „Adu-i pe oamenii aceştia în casă, taie [ce trebuie] şi pregăteşte [masa], căci oamenii aceştia vor mânca împreună cu mine la amiază!”. (Cartea Genezei 43, 16)
Omul a făcut cum îi poruncise Iosíf: i-a făcut pe bărbaţi să intre în casa lui Iosíf. (Cartea Genezei 43, 17)