Mosaico decorativo

Znaleziono 26382 Wyniki dla: Şi

  • Să iei berbecul consacrării şi să-i fierbi carnea într-un loc sfânt. (Cartea Exodului 29, 31)

  • Vor mânca Áaron şi fiii lui carnea berbecului şi pâinea din coş la uşa cortului întâlnirii. (Cartea Exodului 29, 32)

  • Să mănânce [lucrurile] cu care s-a făcut ispăşirea lor ca să-i consacre şi să-i sfinţească! Niciun profan să nu mănânce din ele, căci sunt lucruri sfinte. (Cartea Exodului 29, 33)

  • Dacă va rămâne [ceva] din carnea consacrării şi din pâine până dimineaţa, să arzi în foc ce va rămâne; să nu se mănânce, căci este un lucru sfânt! (Cartea Exodului 29, 34)

  • Să le faci lui Áaron şi fiilor lui aşa cum ţi-am poruncit! Timp de şapte zile să-i consacri! (Cartea Exodului 29, 35)

  • În fiecare zi să aduci un viţel ca jertfă pentru păcat, pentru ispăşire, şi să cureţi altarul făcând ispăşire pentru el! Să-l ungi ca să-l sfinţeşti! (Cartea Exodului 29, 36)

  • Timp de şapte zile să faci ispăşire pentru altar şi să-l sfinţeşti. Astfel, altarul va fi preasfânt şi oricine se va atinge de altar, va fi sfinţit. (Cartea Exodului 29, 37)

  • A zecea parte dintr-o măsură de făină aleasă, amestecată cu a patra parte dintr-un hin de untdelemn de măsline zdrobite şi o jertfă de băutură dintr-a patra parte dintr-un hin de vin pentru un miel. (Cartea Exodului 29, 40)

  • Aceasta este arderea de tot neîntreruptă pentru urmaşii voştri, [care va fi adusă] la uşa cortului întâlnirii, înaintea Domnului. Acolo mă voi întâlni cu voi şi îţi voi vorbi. (Cartea Exodului 29, 42)

  • Acolo mă voi face cunoscut fiilor lui Israél şi [locul] acela va fi sfinţit de gloria mea. (Cartea Exodului 29, 43)

  • Voi sfinţi cortul întâlnirii şi altarul. Îi voi sfinţi pe Áaron şi pe fiii lui ca să-mi fie preoţi. (Cartea Exodului 29, 44)

  • Eu voi locui în mijlocul fiilor lui Israél şi voi fi pentru ei Dumnezeu. (Cartea Exodului 29, 45)


"O mal não se vence com o mal, mas com o bem, que tem em si uma força sobrenatural." São Padre Pio de Pietrelcina