Znaleziono 118 Wyniki dla: Întuneric
Odinioară eraţi întuneric, acum însă, lumină în Domnul. Umblaţi ca nişte fii ai luminii, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 5, 8)
Însă voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, încât ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 5, 4)
Voi nu v-aţi apropiat de ceea ce poate fi atins, nici de un foc ce arde, nici de întuneric, nici de beznă, nici de furtună, (Scrisoarea către Evrei 12, 18)
Dar voi [sunteţi] o „descendenţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire [de Dumnezeu], ca să vestiţi faptele măreţe” ale celui care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 9)
Şi aceasta este vestea pe care am auzit-o de la el şi v-o vestim: Dumnezeu este lumină şi nu este întuneric în el. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 1, 5)
Dacă spunem că avem comuniune cu el, dar umblăm în întuneric, minţim şi nu înfăptuim adevărul. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 1, 6)
Cine spune că este în lumină, dar îl urăşte pe fratele său, este în întuneric până acum. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 9)
Însă cine-l urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 11)
iar pe îngerii care n-au păstrat propria lor demnitate, ci au părăsit însăşi locuinţa lor, i-a ţinut în întuneric în lanţuri veşnice pentru ziua cea mare a judecăţii. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 6)
Al cincilea a vărsat cupa sa pe tronul Fiarei, iar împărăţia ei a fost cuprinsă de întuneric, iar [oamenii] îşi muşcau buzele de durere. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 16, 10)