Znaleziono 1561 Wyniki dla: Înaintea
Cuvintele lor au fost plăcute înaintea lui Holoférn şi a tuturor slujitorilor lui şi a hotărât să facă după cum au spus. (Cartea Iudítei 7, 16)
Atunci s-a adunat tot poporul la Ozía şi la principii cetăţii – tinerii, femeile şi copiii – şi au strigat cu glas puternic şi au zis înaintea tuturor bătrânilor: (Cartea Iudítei 7, 23)
Acum nu avem ajutor, ci Dumnezeu ne-a vândut în mâinile lor ca să zacem înaintea lor de sete şi de mizerie mare. (Cartea Iudítei 7, 25)
Au venit la ea şi ea le-a zis: „Ascultaţi-mă, principi ai locuitorilor din Betúlia! Nu este drept cuvântul pe care l-aţi rostit înaintea poporului în ziua aceasta şi jurământul pe care l-aţi pronunţat şi l-aţi stabilit între Dumnezeu şi voi şi aţi spus că vă veţi preda duşmanilor noştri dacă în aceste [zile] Domnul nu se întoarce spre ajutorul vostru. (Cartea Iudítei 8, 11)
Părinţii noştri au fost daţi sabiei şi prăzii şi au căzut în mod mizerabil înaintea duşmanilor noştri. (Cartea Iudítei 8, 19)
Moartea fraţilor noştri, cucerirea ţării şi devastarea moştenirii noastre le va întoarce asupra capului nostru în mijlocul popoarelor oriunde vom fi sclavi. Şi vom fi piatră de încercare şi de ruşine înaintea celor care ne vor fi cumpărat. (Cartea Iudítei 8, 22)
Aş vrea să merg înaintea lui Holoférn, comandantul suprem al armatei voastre, ca să-i spun cuvinte adevărate şi să-i arăt calea pe care să meargă ca să pună stăpânire pe tot ţinutul muntos fără să piardă dintre bărbaţii lui niciun om şi nicio suflare de viaţă”. (Cartea Iudítei 10, 13)
Când bărbaţii au auzit cuvintele ei şi au observat chipul ei – căci era înaintea lor o minunăţie de frumuseţe – au zis către ea: (Cartea Iudítei 10, 14)
„Ţi-ai salvat viaţa grăbindu-te să cobori înaintea stăpânului nostru. Acum, mergi la cortul lui şi te vor conduce [unii] dintre noi până te vor încredinţa în mâinile lui! (Cartea Iudítei 10, 15)
Când vei sta înaintea lui, să nu ai teamă în suflet, ci prezintă-i cuvintele tale şi el îţi va face bine!”. (Cartea Iudítei 10, 16)
Când Iudíta a venit înaintea lui şi a slujitorilor lui, toţi s-au mirat de frumuseţea chipului ei. Ea a căzut cu faţa [la pământ], s-a prosternat înaintea lui, dar servitorii lui au ridicat-o. (Cartea Iudítei 10, 23)
Primele roade ale grâului, zeciuiala de vin şi untdelemn pe care le-au păstrat ca să le sfinţească preoţii care stau în Ierusalím înaintea Dumnezeului nostru, au hotărât să le folosească, lucruri despre care este hotărât ca nimeni din popor să nu le atingă cu mâinile. (Cartea Iudítei 11, 13)