pronađen 38 Rezultati za: suferință

  • Ba chiar orice suferinţă şi orice plagă care nu este scrisă în cartea legii acesteia o va aduce Domnul asupra ta până te va nimici. (Cartea Deuteronómului 28, 61)

  • Între acele popoare nu vei mai avea linişte: nu va mai fi odihnă pentru talpa piciorului tău; Domnul îţi va da acolo o inimă agitată, ochi stinşi şi suferinţă în suflet. (Cartea Deuteronómului 28, 65)

  • I-au îndepărtat pe dumnezeii străini din mijlocul lor şi i-au slujit Domnului, căruia i-a fost milă de suferinţa lui Israél. (Cartea Judecătorilor 10, 16)

  • orice rugăciune, orice cerere făcută pentru fiecare om şi pentru tot poporul tău, Israél, când îşi va recunoaşte fiecare suferinţa inimii şi îşi va întinde mâinile spre casa aceasta, (Cartea întâi a Regilor 8, 38)

  • Fiţi atenţi să nu vă abateţi de la aceasta, ca să nu crească răul spre suferinţa regilor!”. (Cartea lui Ésdra 4, 22)

  • Tu ai văzut suferinţa părinţilor noştri în Egipt şi le-ai auzit strigătul la Marea Roşie. (Cartea lui Nehemía 9, 9)

  • Acum, mi-e teamă pentru că nu-i face rău ei, ci, dacă cineva se apropie de ea, îl omoară. Eu sunt singur la tatăl meu: nu vreau să mor şi să cobor viaţa tatălui meu şi a mamei mele cu suferinţă din cauza mea în mormântul lor, căci nu au un alt fiu care să-i îngroape”. (Cartea lui Tobía 6, 15)

  • Domnul a ascultat glasul lor şi a privit la suferinţa lor. Poporul postea de multe zile în toată Iudéea şi la Ierusalím, înaintea templului Domnului celui Atotputernic. (Cartea Iudítei 4, 13)

  • Pentru că n-a închis porţile sânului [pentru mine]şi nu a ascuns suferinţa de la ochii mei. (Cartea lui Iob 3, 10)

  • Căci nelegiuirea nu iese din ţărână şi suferinţa nu răsare din pământ. (Cartea lui Iob 5, 6)

  • Omul este născut pentru suferinţă şi fiii flăcării se înalţă în zbor. Imn închinat Dumnezeului celui drept (Cartea lui Iob 5, 7)

  • Ci simte numai chinul trupului său, jeleşte pentru suferinţa sufletului său”. (Cartea lui Iob 14, 22)


“Comunguemos com santo temor e com grande amor.” São Padre Pio de Pietrelcina