pronađen 428 Rezultati za: sub

  • I-au zis lui Moise: „Slujitorii tăi au făcut calculul bărbaţilor de război care au fost sub mâna noastră şi nu lipseşte niciunul dintre noi. (Cartea Numerilor 31, 49)

  • Nóbah a mers şi a luat [cetatea] Chenát împreună cu suburbiile ei şi a numit-o Nóbah, după numele lui. (Cartea Numerilor 32, 42)

  • Acestea sunt popasurile fiilor lui Israél care au ieşit din ţara Egiptului, după grupele lor, sub conducerea lui Moise şi a lui Áaron. (Cartea Numerilor 33, 1)

  • Domnul Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta el însuşi pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi sub ochii voştri în Egipt (Cartea Deuteronómului 1, 30)

  • Astăzi voi începe să pun groaza şi frica de tine peste toate popoarele de sub cer. Vor auzi de numele tău: se vor cutremura şi se vor îngrozi în faţa ta». (Cartea Deuteronómului 2, 25)

  • sau chipul vreunei târâtoare de pe pământ sau chipul vreunui peşte care este în apele de sub pământ; (Cartea Deuteronómului 4, 18)

  • ca nu cumva să-ţi ridici ochii spre cer şi să vezi soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor şi să fii amăgit să te închini înaintea lor şi să le slujeşti [acestor lucruri] pe care Domnul Dumnezeul tău le-a împărţit tuturor popoarele de sub toate cerurile! (Cartea Deuteronómului 4, 19)

  • Toată [regiunea] Arabáh de dincoace de Iordán, spre răsărit, până la marea Arabáh, de sub poalele [muntelui] Pisgá. (Cartea Deuteronómului 4, 49)

  • Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare cu cele care sunt în ceruri, sus, sau cu cele de jos, de pe pământ, sau cu cele care sunt în apele de sub pământ! (Cartea Deuteronómului 5, 8)

  • Îi va pune pe regii lor în mâna ta şi le vei şterge numele de sub ceruri; nimeni nu va mai sta împotriva ta până îi vei nimici. (Cartea Deuteronómului 7, 24)

  • Lasă-mă şi îi voi nimici şi le voi şterge numele de sub ceruri! Iar pe tine te voi face un popor mai puternic şi mai numeros decât el». (Cartea Deuteronómului 9, 14)

  • Distrugeţi toate locurile în care popoarele pe care le vei lua în stăpânire îi slujesc pe dumnezeii lor: munţii înalţi, dealurile şi sub copacii verzi. (Cartea Deuteronómului 12, 2)


“Para que se preocupar com o caminho pelo qual Jesus quer que você chegue à pátria celeste – pelo deserto ou pelo campo – quando tanto por um como por outro se chegará da mesma forma à beatitude eterna?” São Padre Pio de Pietrelcina