pronađen 1091 Rezultati za: sfârșitul Regatului lui Iuda

  • La sfârşitul celor patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, Domnul mi-a dat cele două table de piatră, tablele alianţei. (Cartea Deuteronómului 9, 11)

  • Este o ţară asupra căreia veghează Domnul Dumnezeul tău şi ochii Domnului Dumnezeului tău sunt asupra ei de la începutul anului şi până la sfârşitul lui. (Cartea Deuteronómului 11, 12)

  • „Aceştia să stea ca să binecuvânteze poporul pe muntele Garizím când veţi trece Iordánul: Simeón, Lévi, Iúda, Isahár, Iosíf şi Beniamín. (Cartea Deuteronómului 27, 12)

  • După ce a terminat Moise de scris cuvintele acestei legi până la sfârşitul lor, (Cartea Deuteronómului 31, 24)

  • Moise a spus în auzul întregii adunări a lui Israél toate cuvintele cântării acesteia, până la sfârşitul lor. (Cartea Deuteronómului 31, 30)

  • El a zis: «Îmi voi ascunde faţa de la ei şi voi vedea care le va fi sfârşitul. Căci sunt o generaţie perversă, fii în care nu este adevăr. (Cartea Deuteronómului 32, 20)

  • Dacă ar fi fost înţelepţi, ar cugeta la aceste lucruri, şi-ar cunoaşte sfârşitul. (Cartea Deuteronómului 32, 29)

  • Aceasta a zis pentru Iúda: „Ascultă, Doamne, glasul lui Iúda şi adu-l la poporul lui! Mâinile lui să lupte pentru el, iar tu să-i fii ajutor împotriva duşmanilor lui”. (Cartea Deuteronómului 33, 7)

  • tot [ţinutul] lui Neftáli, ţara lui Efraím şi a lui Manáse, toată ţara lui Iúda până la Marea Mediterană, (Cartea Deuteronómului 34, 2)

  • Fiii lui Israél au violat [regula] nimicirii: Acán, fiul lui Carmí, fiul lui Zabdí, fiul lui Zérah, din tribul lui Iúda, a luat din ce era dat nimicirii; şi s-a aprins mânia lui Dumnezeu împotriva fiilor lui Israél. (Cartea lui Iósue 7, 1)

  • Iósue s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a făcut să se apropie Israélul, după triburile sale. A fost arătat tribul lui Iúda. (Cartea lui Iósue 7, 16)

  • A făcut să se apropie familia lui Iúda şi a fost arătată familia lui Zérah; a făcut să se apropie familia lui Zérah, bărbat după bărbat, şi a fost arătat Zabdí. (Cartea lui Iósue 7, 17)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.” São Padre Pio de Pietrelcina