pronađen 1121 Rezultati za: mare
astfel încât o mare bucurie a cuprins cetatea aceea. Vrăjitorul Símon (Faptele Apostolilor 8, 8)
Toţi, de la cel mai mic la cel mai mare, îl ascultau cu atenţie, spunând: „Aceasta este puterea lui Dumnezeu, cea numită «Mare»”. (Faptele Apostolilor 8, 10)
Iar el, ridicându-se, s-a dus. Şi iată că un bărbat etiopián, eunuc, demnitar al reginei Candáce a etiopiénilor, care era mai mare peste întregul ei tezaur, fusese la Ierusalím ca să se prosterne. (Faptele Apostolilor 8, 27)
El este oaspete la un oarecare Símon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare”. (Faptele Apostolilor 10, 6)
A văzut cerul deschis şi coborând ceva, ca o pânză mare, lăsată spre pământ de cele patru colţuri, (Faptele Apostolilor 10, 11)
Trimite, aşadar, la Iópe şi cheamă-l pe Símon care se numeşte Petru! Acesta este oaspete în casa lui Símon tăbăcarul, care este lângă mare». (Faptele Apostolilor 10, 32)
„Mă aflam în cetatea Iópe şi eram în rugăciune. Am avut în extaz o viziune: cobora ceva ca o pânză mare, lăsată din cer de cele patru colţuri, şi a ajuns la mine. (Faptele Apostolilor 11, 5)
Mâna Domnului era cu ei şi a fost mare numărul celor care au crezut şi s-au întors la Domnul. (Faptele Apostolilor 11, 21)
El era un om bun, plin de Duhul Sfânt şi credinţă. Astfel, o mare mulţime s-a adăugat la Domnul. (Faptele Apostolilor 11, 24)
Unul dintre ei, cu numele Ágabos, s-a ridicat şi, prin puterea Duhului, a prevestit că va fi o mare foamete peste tot pământul. Aceasta a avut loc în [timpul] lui Claudiu. (Faptele Apostolilor 11, 28)
Când s-a făcut ziuă, era o mare tulburare printre soldaţi: ce s-a întâmplat cu Petru? (Faptele Apostolilor 12, 18)
Tot la fel, şi în Icóniu au intrat în sinagoga iudeilor şi au vorbit în aşa fel încât o mare mulţime dintre iudei şi dintre greci a crezut. (Faptele Apostolilor 14, 1)