pronađen 2813 Rezultati za: domnului

  • şi le-a poruncit, zicând: „Aşa să spuneţi domnului meu Esáu: «Aşa vorbeşte servitorul tău Iacób: ‹Am locuit ca străin împreună cu Lában şi am rămas la el până acum; (Cartea Genezei 32, 5)

  • am boi, măgari, oi, servitori şi servitoare şi trimit să facă cunoscut domnului meu ca să afle har în ochii tăi› »”. (Cartea Genezei 32, 6)

  • să spui: «Ale servitorului tău Iacób; ele sunt un dar trimis domnului meu Esáu; iată, vine şi el în urma noastră!»”. (Cartea Genezei 32, 19)

  • Er, întâiul-născut al lui Iúda, a fost rău în ochii Domnului; şi Domnul l-a făcut să moară. (Cartea Genezei 38, 7)

  • Ceea ce făcea el era rău înaintea Domnului, care a făcut ca şi el să moară. (Cartea Genezei 38, 10)

  • După ce l-a pus peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa egiptéanului de dragul lui Iosíf; şi binecuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el în casă şi pe câmp. (Cartea Genezei 39, 5)

  • Să moară acela dintre servitorii tăi la care se va găsi şi noi înşine să fim sclavi ai domnului nostru!”. (Cartea Genezei 44, 9)

  • Iúda a răspuns: „Ce să spunem domnului nostru? Ce să mai vorbim? Cum să ne îndreptăţim? Dumnezeu a descoperit nelegiuirea servitorilor tăi. Iată, suntem sclavi ai domnului nostru: şi noi, şi acela în mâna căruia s-a găsit cupa!”. (Cartea Genezei 44, 16)

  • Iúda s-a apropiat de el şi i-a spus: „Te rog, domnul meu, îngăduie slujitorului tău să vorbească înaintea domnului meu fără ca mânia ta să se aprindă împotriva slujitorului tău; căci tu eşti ca Faraón. (Cartea Genezei 44, 18)

  • Noi am răspuns domnului meu: «Noi avem un tată bătrân şi un frate mai mic, care i s-a născut la bătrâneţe. Fratele lui a murit, iar el a rămas singurul copil al mamei sale şi tatăl său îl iubeşte». (Cartea Genezei 44, 20)

  • Noi am zis domnului meu: «Băiatul nu-l poate părăsi pe tatăl său; căci dacă îşi va părăsi tatăl, acesta va muri». (Cartea Genezei 44, 22)

  • Când am urcat la slujitorul tău, tatăl meu, i-am făcut cunoscute cuvintele domnului meu. (Cartea Genezei 44, 24)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.” São Padre Pio de Pietrelcina